Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie – Legea RCA – a fost publicată luni, 12 iunie 2017, în Monitorul Oficial, urmând să intre în vigoare peste 30 de zile.
Actul legislativ aduce o serie de schimbări în domeniu, printre cele mai importante fiind introducerea tarifelor de referinţă şi limitarea cheltuielilor societăţilor de asigurări.
Tariful de referinţă a fost deja determinat de ASF şi are caracter orientativ (valori maximale), fiind calculat pe baza datelor cu privire la poliţe (2012 – 2016) şi la daune (2010 – 2016). Acesta are valori cuprinse între 500 lei şi 7.300 lei pe an. Tarifele au intrat in vigoare vineri, 19 mai 2017.
Citeşte şi: ASF a publicat tarifele RCA de referinţă. Vezi care sunt valorile
Potrivit legii, asigurătorul calculează o primă de asigurare astfel încât să fie acoperite toate obligaţiile ce decurg din încheierea contractelor RCA. În calculul tarifului de primă, asigurătorii RCA pot folosi criterii de risc, indici de încărcare, coeficienţi de majorare şi/sau corecţie ori alte instrumente de ajustare a tarifelor stabilite prin reglementări ale ASF.
Pentru determinarea sumei reprezentând prima de asigurare, asigurătorul RCA poate lua în calcul istoricul daunelor plătite, în ultimii 5 ani, pentru accidente produse prin intermediul vehiculului asigurat, precum şi utilizarea unor tehnologii telematice.
Cheltuielile administrative şi de vânzare ale poliţei de asigurare, incluse în tariful de primă, nu pot depăşi cumulat 25% din tariful rezultat.
Legea RCA introduce şi conceptul de „asigurat cu risc ridicat”, acea persoană care pe baza încadrării în clasele de risc pentru care cel puţin 3 asigurători RCA ofertează un tarif de prima de N ori mai mare decât tariful de referinţa calculat de catre Biroul Asigurătorilor Auto din România (BAAR).
Factorul „N” este stabilit de către BAAR, cu aprobarea ASF şi este calculat pentru un vehicul cu aceleaşi caracteristici tehnice cu cele ale vehiculului pentru care se solicită asigurarea, precum şi pentru aceeaşi clasă de Bonus-Malus a asiguratului/utilizatorului.
Printre prevederile legii se mai numără şi faptul că plata primelor de asigurare se face integral sau în rate, iar contractul RCA se încheie pe o perioadă cuprinsă între o luna şi 12 luni, multiplu de o lună, în funcţie de opţiunea asiguratului.
Contractul RCA poate fi suspendat la cererea asiguratului, cu obligaţia depunerii plăcuţelor de înmatriculare/înregistrare la autoritatea care le-a eliberat.
Maşinile aflate în proces de înmatriculare vor avea nevoie de asigurare înainte de a obţine numerele de înmatriculare, dar bicicletele şi căruţele nu vor plăti RCA.
Se sancţionează utilizarea în reparaţia vehiculelor avariate a pieselor sau ansamblelor contrafacute şi/sau falsificate de către unităţile reparatoare auto.
În cazul producerii unui accident de vehicule, asiguratul trebuie să notifice asigurătorul RCA cu privire la aceasta în termen de 5 zile lucrătoare de la producerea accidentului, iar despăgubirea se plăteşte în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire ori de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecatorească definitivă sau acordul entităţii de soluţionare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.
Comentați?