Advertisement

Legea nr. 55
Home Administrare flote Juridic LEGEA 55 privind instituirea stării de alertă. Textul integral

LEGEA 55 privind instituirea stării de alertă. Textul integral

Legea 55 – Secţiunea a 4-a Domeniul transporturilor şi infrastructurii

Articolul 32
(1) În scopul prevenirii contaminării cu noul coronavirus SARS Cov-2 şi pentru asigurarea bunei desfăşurări a transportului de persoane pentru fiecare tip de transport terestru, subteran, aerian sau naval, se instituie restricţii şi măsuri în condiţiile prezentei legi, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.
(2) Măsurile prevăzute la alin. (1) se instituie la propunerea Comitetului naţional pentru situaţii speciale de urgenţă, denumit în continuare CNSSU, prin ordin al ministrului afacerilor interne. Măsurile propuse de CNSSU privind activităţile de transport se avizează de ministrul transporturilor infrastructurii şi comunicaţiilor.

Articolul 33
Pe durata stării de alertă, în domeniul transportului aerian, ministerul de resort poate dispune măsuri, respectiv restricţii, cu privire la: igiena şi dezinfecţia spaţiilor comune, echipamentelor, mijloacelor de transport şi aeronavelor, procedurile şi protocoalele din interiorul aeroporturilor şi aeronavelor, regulile de conduită pentru personalul operatorilor aeroportuari, aerieni şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului aerian.

Articolul 34
Pe durata stării de alertă, în domeniul transportului feroviar, ministerul de resort poate dispune măsuri, respectiv restricţii, cu privire la: igiena şi dezinfecţia spaţiilor comune din gări, halte, staţii sau puncte de oprire, a echipamentelor şi garniturilor de tren, procedurile şi protocoalele din interiorul gărilor, haltelor, staţiilor sau punctelor de oprire, dar şi în interiorul vagoanelor şi garniturilor de tren, gradul şi modul de ocupare al materialului rulant, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului feroviar.

Articolul 35
Pe durata stării de alertă, în domeniul transportului rutier, ministerul de resort poate dispune măsuri, respectiv restricţii, cu privire la: igiena şi dezinfecţia mijloacelor de transport persoane, procedurile şi protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul şi modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului rutier.

Articolul 36
Pe durata stării de alertă, în domeniul transportului naval ministerul de resort poate dispune măsuri, respectiv restricţii, cu privire la: igiena şi dezinfecţia navelor de transport persoane, procedurile şi protocoalele din interiorul navelor de transport persoane, gradul şi modul de ocupare al navelor de transport persoane, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului naval.

Articolul 37
Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, la propunerea CNSSU, poate lua măsuri, respectiv restricţii, în domeniul transportului intern şi internaţional de mărfuri şi persoane, precum şi în domeniul comunicaţiilor, de comun acord cu miniştrii de resort din statele membre ale Uniunii Europene, sau celelalte state, după caz.

Legea 55 – Secţiunea a 5-a Domeniul educaţie şi cercetare

Articolul 38
(1) Pe durata stării de alertă, activităţile didactice ce impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor, elevilor şi studenţilor în unităţile şi instituţiile de învăţământ se pot suspenda, la propunerea CNSSU, prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii.
(2) Durata suspendării prevăzută la alin. (1) poate depăşi durata stării de alertă, în funcţie de perioada rămasă din anul şcolar şi de stadiul procesului de învăţământ.

Articolul 39
(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la eliminarea restricţiilor privind adunările publice de către autorităţile de resort, unităţile de învăţământ preuniversitar organizează activităţi din planurile de învăţământ şi în mediul online.
(2) În situaţia în care activităţile nu pot fi desfăşurate conform prevederilor alin. (1), pentru a asigura accesul egal la educaţie, inspectoratele şcolare/inspectoratul şcolar al municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ preuniversitar au obligaţia să asigure resursele educaţionale pentru elevii care nu au acces la tehnologie, în conformitate cu instrucţiunile ministrului educaţiei şi cercetării.
(3) Derularea activităţilor prevăzute la alin. (2), precum şi modul de recuperare a conţinuturilor din programele şcolare care nu pot fi parcurse în această perioadă se stabilesc de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Articolul 40
(1) Pe perioada stării de alertă, precum şi pe tot parcursul anului universitar 2019-2020, instituţiile de învăţământ superior din sistemul naţional de învăţământ, în baza autonomiei universitare cu respectarea calităţii actului didactic, pot utiliza metode didactice alternative predare-învăţare-evaluare, în format online, în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ. De asemenea, se pot desfăşura online şi examenele de finalizare a studiilor de licenţă, de masterat sau a programelor de studii postuniversitare, susţinerea tezelor de doctorat, susţinerea tezelor de abilitare.
(2) Activităţile didactice şi de cercetare prevăzute la art. 287 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi examenele de finalizare a semestrelor şi a studiilor de licenţă şi masterat, susţinerea referatelor şi a tezelor de doctorat desfăşurate online în anul universitar 2019-2020, precum şi pe toată perioada stării de urgenţă, necesitate sau alertă, în cadrul formelor de învăţământ cu frecvenţă şi cu frecvenţă redusă, la distanţă se circumscriu prevederilor art. 139 lit. a)-c) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi sunt recunoscute.
(3) Participarea studenţilor şi studenţilor doctoranzi, care pe perioada stării de urgenţă, necesitate sau de alertă au urmat activităţi de învăţare şi predare prin metode didactice alternative de comunicare, în format online, la examenele prevăzute de art. 143 şi 144 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, de studenţii şi studenţii doctoranzi, se realizează potrivit metodologiilor aprobate de instituţiile de învăţământ universitar.
(4) În situaţia desfăşurării activităţilor prevăzute la art. 287 în sistem online, norma didactică se stabileşte cu respectarea art. 287 alin. (4) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Articolul 41
Cu avizul CNSSU, prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii, se stabilesc măsuri pentru desfăşurarea activităţilor în unităţile şi instituţiile de învăţământ, în condiţii de siguranţă sanitară, pentru finalizarea anului şcolar aflat în curs la data instituirii stării de alertă, precum şi pentru pregătirea începerii anului şcolar următor.

Articolul 42
(1) În unităţile de învăţământ preuniversitar, cu avizul CNSSU, prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii, se stabilesc măsuri pentru desfăşurarea activităţilor de pregătire în vederea susţinerii examenelor naţionale şi de certificare a competenţelor profesionale, care presupun interacţiunea „faţă în faţă“, în condiţii de protecţie sanitară.
(2) Susţinerea examenelor naţionale şi de certificare a competenţelor profesionale, care presupun interacţiunea „faţă în faţă“ se organizează în condiţiile prevăzute la alin. (1).
(3) Ministerul Educaţiei şi Cercetării are obligaţia de a asigura elevilor şi personalului didactic şi nedidactic implicat, pe toată durata activităţilor prevăzute la alin. (1) şi (2), numărul necesar de măşti de protecţie ce vor fi purtate obligatoriu în spaţiile închise din incinta unităţilor de învăţământ.

Legea 55 – Secţiunea a 6-a Domeniul tineretului şi sportului

Articolul 43
(1) Pe durata stării de alertă, în scopul prevenirii contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 a participanţilor, activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor sportive, definite conform Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive organizate pe teritoriul României, precum şi accesul la bazele sportive sau spaţiile în care se desfăşoară activităţi sportive se vor desfăşura în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, pe baza hotărârii CNSSU.
Pe durata stării de alertă autorităţile locale au obligaţia să asigure accesul cetăţenilor pentru desfăşurarea activităţilor sportive în aer liber cu acordul CNSSU în parcurile localităţilor şi pe terenurile de sport ale instituţiilor aflate în administrare.
(2) Pe durata stării de alertă, în scopul susţinerii structurilor sportive, definite conform Legii nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, autorităţile administraţiei publice locale pot aproba, prin hotărârea consiliului local şi/sau judeţean, după caz, diverse forme de sprijin pentru finanţarea cheltuielilor de funcţionare sau de natură salarială ale structurilor sportive care îşi au sediul pe raza administrativ-teritorială ale acestora. În cazul acestor forme de sprijin, pe durata stării de alertă, nu sunt aplicabile prevederile legale privind ajutorul de stat şi prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare.

Legea 55 – Secţiunea a 7-a Domeniul culturii şi cultelor

Articolul 44
(1) Pe durata stării de alertă, activitatea instituţiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizual, a instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, a centrelor şi/sau a căminelor culturale şi a altor instituţii de cultură, precum şi evenimentele culturale în aer liber şi festivalurile publice şi private se vor putea desfăşura potrivit unor regulamente ce prevăd măsuri de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii.
(2) În situaţia nerespectării măsurilor de protecţie sanitară prevăzute la alin. (1), activităţile menţionate pot fi suspendate prin hotărârea CNSSU pe o perioadă determinată.
(3) Organizarea măsurilor de protecţie sanitară şi a condiţiilor de desfăşurare pentru activităţile prevăzute la alin. (1) pe perioada stării de alertă se stabilesc prin ordin comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, la propunerea CNSSU.

Articolul 45
(1) Pe durata stării de alertă, activitatea cultelor religioase se exercită liber, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară stabilite, la propunerea CNSSU şi cu avizul secretarului de stat pentru culte, prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.
(2) Regulile prevăzute la alin. (1) vor cuprinde măsuri privind accesul în lăcaşele de cult, distanţa minimă de siguranţă.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Chatbotul RAReş
Juridic

RAR a lansat Chatbotul RAReş, pentru ca publicul să acceseze mai uşor informaţii tehnice

Registrul Auto Român (RAR) a lansat Chatbotul RAReş, pentru ca publicul să...

rar
Juridic

Staţiile ITP, atelierele TLV şi serviciul programări al RAR nu vor funcţiona în perioada 5-6 octombrie 2024

Stațiile ITP, atelierele TLV precum si serviciul programări activități la RAR nu...

CO2
Flotă verdeJuridic

Comisia Europeană refuză amânarea cu doi ani a țintelor de CO2 pentru vehicule

După cum era de așteptat, Comisia Europeană a refuzat solicitarea (neoficială) a...

concediere colectivă
Juridic

Obligația de informare și consultare în contextul concedierilor colective

Într-un peisaj legislativ în continuă evoluție, înțelegerea corectă a procesului de concediere...