Ford România a anunţat astăzi că John Oldham a preluat conducerea Ford România, precum şi a fabricii de la Craiova, înlocuindu-l pe Jan Gijsen, care s-a ocupat de operaţiunile Ford din România în ultimii 5 ani.
Jan Gijsen a fost numit Director al Diviziei de Transformare Europeană în Producţie, Ford Europa, iar în timpul mandatului său în România, Ford a lansat oficial la Craiova producţia de B-MAX şi a motorului EcoBoost de 1 litru.
Cu o experienţă de peste 35 de ani în cadrul Ford Marea Britanie şi Ford Europa, John Oldham este numit Director General al fabricii de la Craiova şi Preşedinte al Ford România.
În 2013, acesta a sosit în România, ca manager al Uzinei de Motoare, conducând o echipă de peste 1.000 de angajaţi, iar în 2015 a devenit Asistent Director de Producţie, Ford România, supervizând atât operaţiunile privind producţia de motoare, dar si cea de vehicule.
Totodată Ford anunţă astăzi că Attila Szabo a fost numit Director General al Companiei Naţionale de Vânzări Ford România, cu sediul la Bucureşti, înlocuindu-l pe Valerio Brenciaglia, care a fost numit Director al Diviziei de Relaţii cu Clienţii în cadrul Ford Italia.
Attila Szabó s-a alăturat echipei globale Ford în 2001, iar în 2003 s-a alăturat echipei de vânzări ocupând mai multe funcţii, inclusiv Director de Vânzări Flote al Ford Ungaria şi EDM (European Direct Markets).
În ultimii 7 ani, a lucrat pentru Divizia de Marketing a Ford Europa, şi recent a condus una din cele mai mari echipe ale acestei divizii în calitate de Manager Preţuri, fiind responsabil pentru 10 pieţe europene, inclusiv Marea Britanie, Germania, Italia, Franţa şi Spania.
Ford a înfiinţat Compania Naţională de Vânzări din România în august 2010, la doi ani după ce a preluat uzina din Craiova, unde compania a investit până acum peste 1 miliard de euro în producţia de motoare şi vehicule, transformând astfel fabrica într-una din cele mai moderne şi competitive facilităţi de producţie pe care compania le deţine în prezent.
În decembrie 2015, Ford a sărbătorit producţia a 1 milion de motoare EcoBoost de 1 litru, produse la fabricile din Craiova şi Koln.
Prin reţeaua naţională de dealeri din România, Ford este prezent în 37 de locaţii în toată ţara, dintre care 2 FordStore, inaugurate anul trecut în decembrie.
FordStore este cel mai nou concept de showroom Ford, care îşi propune să ofere clienţilor o experienţă unică de cumpărare, fiind organizat pe diverse „zone” care oferă un mediu prietenos ce creează o dinamică pozitivă între client şi consilierul de vânzări. Procesul de cumpărare va fi transformat astfel într-o experienţă consecventă şi convingătoare a mărcii Ford.
Comentați?