Advertisement

Grecia
Home Transporturi Întârzieri la frontiera Bulgaria – Grecia din cauza necompletării formularului PLF

Întârzieri la frontiera Bulgaria – Grecia din cauza necompletării formularului PLF

În contextul întârzierilor înregistrate la punctul de frontieră dintre Bulgaria și Grecia, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Atena a inițiat în regim de urgență demersuri pe autoritățile centrale și locale elene, solicitând identificarea în cel mai scurt timp a unor soluții care să permită fluidizarea traficului în punctul de frontieră Kulata – Promachonas, inclusiv prin suplimentarea personalului și a echipamentelor de testare.

De asemenea, potrivit MAE, consulii Ambasadei României la Sofia și Consulatului General al României la Salonic s-au deplasat la punctul de trecere a frontierei pentru a constata modul în care decurg procedurile de verificare și pentru a acorda asistență consulară, în funcție de solicitări.

”Potrivit datelor comunicate de autoritățile elene, demersurile de verificare la frontieră se realizează cu dificultate deoarece o parte dintre persoanele care sosesc în Grecia nu au completat formularul de identificare a pasagerului – PLF (Passenger Locator Form) anterior călătoriei, precizează Ministerul Afacerilor Externe.

În acest context, MAE reamintește că toate persoanele care intră în Grecia au obligația de a completa formularul PLF (Passenger Locator Form) cu cel puțin 24 de ore anterior efectuării călătoriei, indiferent de statul de proveniență. Formularul PLF (Passenger Locator Form), cu codul QR aferent, este obligatoriu încă din anul 2020, MAE semnalând în mod constant necesitatea îndeplinirii acestei condiții pentru intrarea pe teritoriul Republicii Elene. Formularul se completează accesând pagina de internet – https://travel.gov.gr.

Pentru a evita timpii suplimentari de așteptare la frontieră, MAE face apel la cetățenii români să completeze acest formular anterior deplasării și să obțină în timp util codul de confirmare a înregistrării, care va trebui prezentat la frontieră.

Având în vedere debutul sezonului turistic, precum și situația excepțională generată de pandemia de Covid-19, Ministerul Afacerilor Externe accentuează importanța informării temeinice, anterior deplasării în străinătate și a verificării cu atenție a informațiilor postate pe pagina de internet a MAE privind sfaturile și alertele de călătorie, precum și a informațiilor de interes publicate pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare ale României în străinătate.

MAE reamintește că este în vigoare măsura testării rapide, în mod aleatoriu, în punctele de trecere a frontierei.

Informații detaliate în limba română sunt disponibile și pe pagina de internet a MAE: https://www.mae.ro/node/51914. Aceste informații sunt actualizate în funcție de elementele comunicate de către autoritățile elene.

 

CITEȘTE ȘI:

INS: Salariul mediu net a crescut în aprilie cu 14 lei, comparativ cu martie

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,8% în luna mai

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Exporturile
FinanciarTransporturi

Exporturile de mijloace de transport, în creștere cu 4,2% în primele 10 luni din 2024

Exporturile de mijloace de transport au crescut cu 4,2% în primele 10...

tramvaie Imperio
Transporturi

Tramvaiele Imperio au parcurs, în doi ani, 8,5 milioane de kilometri în Capitală

Peste 137 de milioane de călătorii și 8,5 milioane de kilometri au...

New Kopel Car Import
Transporturi

30 de autobuze electrice BYD vor fi furnizate de New Kopel Car Import către municipiul Oradea

New Kopel Car Import, parte a SIXT Group România, a semnat cu...

Aeroport
Transporturi

Serviciile de transport persoane de la aeroport nu vor mai fi limitate doar la transport în regim taxi

Consiliul Concurenţei supune dezbaterii publice angajamentele propuse de Compania Națională „Aeroporturi București”...