Germania
Home Piaţa auto Analize de piață Volkswagen rămâne cea mai vândută marcă pe piaţa second hand

Volkswagen rămâne cea mai vândută marcă pe piaţa second hand

Înmatriculările de autoturisme rulate au înregistrat, în România, o creştere de 12,79%, în primele 10 luni ale anului 2015, ajungând până la 204.257 unităţi, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul precedent. Marca auto second-hand preferată a românilor a rămas, pentru a 10-a lună consecutiv, Volkswagen, cu 58.674 unităţi înmatriculate din ianuarie până în octombrie 2015.

În luna octombrie, au fost înmatriculate 24.745 de autoturisme second hand, mai multe cu 14,75% faţă de octombrie anul trecut, când s-au consemnat 21.565 unităţi, potrivit statisticii Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Marca auto second-hand preferată a românilor a rămas, pentru a 10-a lună consecutiv, Volkswagen, în pofida scandalului emisiilor, cu 58.674 unităţi înmatriculate din ianuarie până în octombrie 2015, în creştere cu 14,54% faţă de aceeaşi perioadă din 2014.

Topul preferinţelor continuă cu: Opel (35.226 unităţi, +8,41%), Ford (23.739 unităţi, +11,29%), BMW (14.562 unităţi, +23,08%), Audi (14.246 unităţi, +19,77%), Skoda (9.510 unităţi, +17,68%), Renault (8.270 unităţi, +13,16%), Mercedes-Benz (7.602 unităţi, +11,03%) şi Fiat (4.499 unităţi,—14,58%).

Datele oficiale ale DRPCIV relevă faptul că, la sfârşitul anului 2014, parcul auto naţional din România ajunsese la 6.270.615 unităţi, în creştere cu 4,77% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, când numărul acestora era de 5,98 milioane de exemplare.

Din numărul total de vehicule care circulau pe drumurile naţionale la finele anului trecut, 4.905.630 de unităţi erau autoturisme, iar peste 2,92 milioane dintre acestea aveau o vechime mai mare de 12 ani. De asemenea, 3.159.717 de autoturisme aveau motoare pe benzină, în timp ce 1.741.099 de unităţi erau pe motorină.

Conform sursei citate, circa 1,97 milioane de vehicule din parcul auto naţional prezentau o vechime cuprinsă între 6 şi 10 ani, iar 1,53 milioane de unităţi aveau un grad de uzură cuprins între 11 şi 15 ani. În acelaşi timp, aproximativ aproape 1,103 milioane de maşini erau mai vechi de 20 de ani şi doar 197.741 de exemplare se încadrau la o vechime de 0-2 ani.

La nivel general, 3,401 milioane de români au preferat maşinile Diesel, iar 2,539 milioane cele pe benzină, potrivit DRPCIV.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

producătorii auto
Analize de piață

Cât câștigă, în realitate, producătorii auto atunci când cumpărăm o mașină?

Potrivit raportului anual Automotive Performance Report, realizat de Center of Automotive Management...

Înmatriculările
Analize de piață

Înmatriculările de mașini electrice, în creștere anuală cu 57% în luna iulie; cota de piață – 7%

Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 28% în iulie 2026 față...

BYD
Analize de piață

BYD urcă pe locul 5 în România în segmentul EV și PHEV, în luna iulie

BYD, cel mai mare producător mondial de autovehicule cu energie nouă (NEV),...

LEKTRI.CO
Analize de piațăFlotă verde

Piața mașinilor electrice din România își menține un ritm solid în iulie 2026. Analiză LEKTRI.CO

După recordul istoric înregistrat în iunie, piața auto a revenit la un...