Franța
Home Administrare flote Carburanţi În Franța, și companiile petroliere compensează prețul carburanților, nu numai statul

În Franța, și companiile petroliere compensează prețul carburanților, nu numai statul

În mijlocul dezbaterilor privind impunerea unor taxe speciale pentru companiile care câștigă de pe urma prețurilor mai mari la energie, gigantul petrolier francez TotalEnergies a anunțat o nouă reducere a prețurilor la combustibili în benzinăriile sale din Franța.

Astfel, în lunile septembrie și octombrie, prețurile carburanților la pompă vor scădea cu 20 de eurocenți, iar în lunile noiembrie și decembrie, cu 10 eurocenți.

„Prioritatea noastră este îndreptată către consumatori, deoarece preferăm să aducem o contribuție imediată și directă pentru clienții noștri, mai degrabă decât o taxă indirectă care ar penaliza rafinăriile noastre”, a declarat Patrick Pouyanné, CEO TotalEnergies.

Grupul a dat asigurări că reducerea prețului se va aplica „de la primul litru achiziționat, fără limită de cantitate, pentru toți combustibilii petrolieri vânduți în stații”.

Aceste reduceri de preț se vor adăuga celor aplicate de stat până la sfârșitul lunii septembrie, de 18 eurocenți/litru, care vor scădea treptat până vor fi eliminate complet la 1 decembrie. Măsura este încă dezbătută de Parlament.

Potrivit ministrului francez al Economiei, Bruno Le Maire, ”ceea ce face Total este foarte semnificativ în comparație cu profiturile” realizate de grup din rafinare, în Franța, în acest an. De altfel, tot mai mulți parlamentari francezi au acuzat TotalEnergies că a făcut „superprofituri” de pe urma prețurilor în creștere la gaze și petrol.

În paralel cu decizia aoptată de Total, și compania de transport maritim CMA CGM a anunțat o nouă reducere a prețurilor „pentru a sprijini puterea de cumpărare a gospodăriilor franceze și a economiei”, după un prim gest anunțat la sfârșitul lunii iunie.

Gigantul din transportul maritim, cu profiturile ”umflate” de criză, își va reduce tarifele de transport cu 750 de euro pe containerul de 40 de picioare către Franța continentală și teritoriile de peste mări, în loc de cei 500 de euro prevăzuți inițial, și va extinde această reducere la toate companiile.

 

 

CITEȘTE ȘI:

CNAIR a aprobat Proiectul Tehnic al Autostrăzii Focşani – Bacău

Continental dezvoltă un portofoliu larg de tehnologii pentru vehicule comerciale electrice

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

motorină
Carburanţi

Adrian Negrescu: Reducerea accizei la motorină este semnificativă pentru companiile cu flote

Reducerea temporară cu 20% a accizei la motorină reprezintă o măsură importantă...

acciza la motorină
Carburanţi

În perioada 16 – 31 august, acciza la motorină va fi redusă cu 20%. Explicațiile ministrului Finanțelor

În perioada 16-31 august 2026, acciza la motorină va fi redusă temporar...

motorina
Carburanţi

România, pe primul loc în Europa la scumpirea motorinei

România a devenit campioana europeană a scumpirii motorinei, arată o analiză realizată...

motorina
Carburanţi

FORT: ”Motorina din România a ajuns la prețuri istorice. Oare unde se duc aceste profituri excesive?”

Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) a avertizat, luni, că, în timp...