companii
Home Business Financiar În curând, Lista neagră a firmelor implicate în trucarea de licitaţii

În curând, Lista neagră a firmelor implicate în trucarea de licitaţii

Consiliul Concurenţei şi Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) au elaborat un document, ”Opinie comună”, care clarifică modalităţile prin care o companie, care a fost sancţionată pentru participarea la o înţelegere de tip cartel, vizând trucarea de licitaţii, poate fi reabilitată dacă se află în situaţia de a fi exclusă de la o procedură de atribuire.

Astfel, compania poate prezenta autorităţii contractante decizii emise de Consiliul Concurenţei în ultimii 3 ani care dovedesc că a colaborat cu instituţia prin aplicarea la politica de clemenţă şi/sau
recunoaştere a faptei anticoncurenţiale, precum şi dovezi privind elaborarea şi implementarea unui program de conformare cu legislaţia din domeniul concurenţei, în concordanţă cu Ghidul privind conformarea cu regulile de concurenţă (disponibil la: http://www.consiliulconcurentei.ro/wpcontent/uploads/2019/12/ghid_privind_conformarea_cu_regulile_de_concurenta_decembrie.pdf)

În acelaşi timp, autorităţile contractante au libertatea de a evalua de la caz la caz măsurile luate de operatorii economici şi dovezile prezentate de aceştia.

Pentru a veni în sprijinul autorităţilor care fac evaluarea, Consiliul Concurenţei va publica pe pagina proprie de Internet o listă actualizată (blacklist) care va cuprinde denumirea operatorilor economici care au fost implicaţi în investigaţii privind trucarea de licitaţii, deciziile de sancţionare din ultimii 3 ani, precum şi menţiuni cu privire la modalitatea de cooperare a acestora cu autoritatea naţională de concurenţă.

 

CITEȘTE ȘI:

ANPC acordă consultanţă românilor aflaţi în insolvenţă

Joburile de şofer, în topul căutărilor de locuri de muncă, în luna august

PwC: Prognozele pentru piaţa auto din România sunt printre cele mai optimiste din Europa Centrală

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

leasing operațional
Financiar

Giganții europeni de leasing operațional stau în fața unor scadențe de 30 mld. euro. Raport Fitch

Agenția Fitch estimează că profitabilitatea marilor companii europene de leasing auto va...

exporturile de mijloace de transport
Financiar

Exporturile de mijloace de transport, în creștere cu 2,1% în primele 8 luni din 2026

Exporturile de mijloace de transport au crescut cu 2,1% în primele opt...

Volkswagen
CompaniiFinanciar

Marja operațională a Volkswagen ar putea scădea la 1% în 2026, trasă în jos de Porsche

Volkswagen și-a redus drastic prognozele financiare pentru anul 2026. Gigantul auto german...

marjele
Analize de piațăFinanciar

Marjele producătorilor auto europeni se prăbușesc. Mărcile chineze vizează 16% din piață în 2030

Producătorii auto din Europa continuă să se confrunte cu o deteriorare severă...