RAJA Constanța
Home Administrare flote Carburanţi În 2015, accizele la benzină şi motorină vor fi exprimate în lei, la valoarea din 2014

În 2015, accizele la benzină şi motorină vor fi exprimate în lei, la valoarea din 2014

Accizele în 2015 vor fi calculate în lei, nu în euro, şi vor fi menţinute la valoarea în lei din 2014, urmând că din anul 2016 să fie indexate cu inflaţia, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Ioana-Maria Petrescu.

„Acciza în 2015 va fi la aceeaşi valoare nominală, în lei, cu cea de anul acesta. În termeni reali, acciza scade, pentru că există o inflaţie de aproximativ 1,5%. Din 2016 încolo această valoare va fi indexată cu inflaţia şi, practic, aceasta va fi formula de calcul — valoarea în lei indexată cu inflaţia”, a precizat oficialul MFP, citat de Agerpres..

Ministrul Finanţelor a afirmat că au fost analizate mai multe posibilităţi şi a menţionat că s-a opus de la început unei formule complicate, care se modifică de la an la an.

În trecutul apropiat, formula de calcul conţinea şi o rată de schimb euro/leu la 1 octombrie. Acest lucru nu este necesar. Practic, s-a făcut acest lucru pentru că, în fiecare an, Comisia Europeană trebuie să verifice dacă acciza este deasupra minimului în UE. Ei trebuie să transforme în euro acciza în fiecare stat, folosesc acest curs de schimb şi compară să vadă dacă acciza în euro este deasupra acestui nivel minim. Noi suntem deasupra acestui nivel minim, nu este nevoie să luăm în calcul acest curs euro/leu (…) Practic, în valoare reală, acciza scade, pentru că există o inflaţie de aproximativ 1,5%”, a spus ministrul Finanţelor, Ioana-Maria Petrescu.

Potrivit Codului Fiscal în vigoare, accizele plătite în 2015 ar trebui calculate la un curs de schimb de aproximativ 4,5 lei/euro, semnificativ mai mic faţă de cel din acest an.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

petrolul
Carburanţi

Petrolul Brent scade sub 92 de dolari/baril, însă prognozele pe termen lung rămân volatile

Prețul petrolului a înregistrat o nouă scădere marți dimineața, determinând cotațiile principalelor...

carburanți
Carburanţi

Consumul de benzină și motorină s-a redus drastic în septembrie. Afacerile din comerțul cu carburanți au scăzut cu 5% în ritm anual

Datele publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS) confirmă o realitate...

Cotația petrolului
Carburanţi

Cotația petrolului Brent a coborât sub pragul de 94 de dolari/baril joi dimineață

Cotația petrolului Brent a înregistrat o nouă scădere joi dimineață, coborând la...

motorină
Carburanţi

Guvernul menţine pentru încă trei luni diminuarea accizei la motorină

Executivul a decis prelungirea cu încă trei luni a măsurilor de criză...