trafic-floteauto
Home Transporturi #ÎmparteMaşinaMarţea, o campanie pentru diminuarea traficului auto din Bucureşti

#ÎmparteMaşinaMarţea, o campanie pentru diminuarea traficului auto din Bucureşti

Discovery România şi Poliţia Română au lansat campania #ÎmparteMaşinaMarţea, prin care conducătorii auto din Bucureşti sunt încurajaţi ca, în fiecare zi de marţi, să îşi împartă maşina personală cu familia, colegii sau prietenii.

Scopul campaniei este responsabilizarea bucureştenilor cu privire la diminuarea traficului auto din Capitală, contribuind astfel şi la reducerea amprentei de carbon. Astfel, conducătorii auto sunt încurajaţi ca, în fiecare zi de marţi – una dintre cele mai aglomerate zile din săptămână, potrivit unui studiu realizat de Guvern, să îşi împartă maşina personală cu familia, colegii sau prietenii care au drum comun.

Proiectul va fi derulat în perioada aprilie – iunie 2016.

Iniţiativa Discovery a fost lansată anul trecut, odată cu premiera „Racing Extinction”, un documentar-manifest care îşi propune să iniţieze o mişcare la nivel mondial. Sub îndemnul #ÎncepeCuCeva (#StartWith1Thing), campania lansează o serie de provocări individuale, prin care oricine poate contribui la conservarea biodiversităţii planetei, conform sursei citate.

Am început cu #ÎmparteMaşinaMarţea, pentru că e genul de lucru simplu de făcut şi explicat, dar cu multiple beneficii. Atunci când împarţi maşina cu o persoană cunoscută, contribui la scăderea traficului, dar şi a emisiilor de dioxid de carbon, adică salvezi oraşul şi planeta în acelaşi timp. În plus, ideea e amuzantă şi, cine ştie, ar putea să se transforme în obicei”, a arătat Ada Roseti, director de programe pentru Discovery Europa Centrală şi de Est.

La rândul său, comisar-şef de poliţie Florentin Brăcea, directorul Direcţiei Rutiere din Poliţia Română, consideră că siguranţa cetăţeanului este obiectivul prioritar al Poliţiei Române.

Ştim din experienţa cotidiană că adoptarea unei maniere prudente de a conduce autoturismul înseamnă un consum mai mic de combustibil şi, prin urmare, mai puţine noxe emise în atmosferă. Suntem încrezători că prin partajarea autoturismului cu persoane cunoscute, pentru început într-una dintre zilele săptămânii, respectiv prin respectarea regulilor de circulaţie, timpul necesar deplasării va fi mai mic, iar confortul fiecăruia dintre noi va creşte”, a conchis comisar-şef de poliţie Florentin Brăcea.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

afacerile din transporturi
BusinessTransporturi

Afacerile din transporturi, în scădere cu 8% în primele 2 luni din 2026

Afacerile din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor au scăzut, în...

Școala de șoferi BDG
Piaţa autoTransporturi

Știi unde te înscrii pentru permis categoria B în Suceava: de ce să alegi Școala de șoferi BDG?

Vrei să obții permisul categoria B rapid și sigur în Suceava? Descoperă...

Sistemul Entry/Exit
Transporturi

Sistemul Entry/Exit a fost operaționalizat, astăzi, la nivel european. Impactul asupra logisticii vehiculelor și șoferilor

Începând de vineri, 10 aprilie 2026, Sistemul Entry/Exit (EES) a devenit operațional...

Transportul rutier de pasageri
Transporturi

Transportul rutier de pasageri a înregistrat, în 2025, o scădere cu 4,2%

Transportul rutier de pasageri a înregistrat, în 2025, o scădere cu 4,2%...