Contractul de finanţare pentru proiectul „Axa rutieră strategică 1 Iaşi – Suceava”, care prevede reabilitarea a aproximativ 170 de kilometri de drumuri judeţene, are o valoare de aproape 73 milioane de euro.
Din suma totală, 58 mil. euro provin din fonduri europene şi alte aproximativ 9 mil. euro de la bugetul de stat. Totodată, solicitanţii trebuie să asigure alte 6 milioane de euro, reprezentând 2% din valoarea cheltuielilor eligibile şi neeligibile.
După finalizarea investiţiei, 22 de comune şi oraşe din judeţele Iaşi şi Suceava, cu 160.000 de locuitori în total, vor fi conectate la reţeaua trans-europeană de transport (TEN-T).
Comunele ieşene care vor beneficia de noul proiect sunt: Rediu, Movileni, Gropniţa, Coarnele Caprei, Cotnari, Focuri, Belceşti, Cepleniţa, Scobinţi, Lespezi, Sireţel. În judeţul Suceava, axa rutieră va traversa comunele Ipoteşti, Bosanci, Udeşti, Stroieşti, Dărmăneşti, Todireşti, Moara şi Șcheia, oraşele Dolhasca şi Liteni şi municipiul Suceava.
Proiectul ‘Regiunea Nord-Est-Axa Rutieră Strategică 1 Iaşi-Suceava’ a fost depus în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 Axa prioritară 6 — Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională, Prioritatea de investiţii 6.1 — Stimularea mobilităţii regionale prin conectarea nodurilor secundare şi terţiare la infrastructura TEN-T.
În perioada 28.10.2026 – 04.12.2026, vor fi impuse restricţii de circulaţie pe...
•Flote Auto27 octombrie 2026Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu – Făgăraș au ajuns...
•Flote Auto26 octombrie 2026Zona Valea Roșie – Prelungirea Ghencea din sectorul 6 al Capitalei va...
•Flote Auto21 octombrie 2026Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...
•Flote Auto16 octombrie 2026
Comentați?