Flota Poştei Române s-a reînnoit cu 200 de autovehicule. Cât au costat

Flota Companiei Naţionale Poşta Română s-a reînnoit cu 200 de autovehicule, ceea ce reprezintă reprezintă aproximativ 20% din parcul său auto.
Poşta Română

Achiziţia numără 30 de maşini Renault Master şi 170 Renault Express, iar investiţia s-a ridicat la valoarea de 19 milioane de lei fără TVA. Conform contractului cu furnizorul, suma acoperă şi asigurările RCA şi Casco, pentru o durată de un an.

„Cu această investiţie am mai făcut încă un pas spre modernizarea şi creşterea mobilităţii companiei. Cele 200 de maşini reprezintă aproximativ 20% din parcul auto al Poştei. Continuăm să reînnoim parcul auto vechi, lucru care ne va ajuta să optimizăm calitatea serviciilor de coletărie. Poşta livrează, în acest moment, foarte multe produse şi servicii. Ţintim să ne specializăm pe câteva produse bune şi acolo să oferim calitate”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română.

Dintre cele 200 de autovehicule noi, 15 – 20 de maşini vor rămâne în București, iar restul vor pleca la sucursalele din țară.

”Cel mai probabil în Bucureşti vor rămâne cam 10% dintre ele, undeva între 15 şi 20 de maşini. Parcul auto vechi se va reînnoi. Înlocuim maşini vechi de 15 ani cu acestea noi”, a precizat directorul general al Companiei Naționale Poşta Română.

Fondurile necesare pentru achiziţia noilor autovehicule provin din bugetul companiei Poşta Română şi dintr-un credit contractat de la EximBank în urmă cu doi ani.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Stellantis oprește din nou producția la uzina de vehicule comerciale ușoare din Atessa

Măsuri suplimentare la sistemul de semnalizare şi avertizare rutieră de la Pasajul Unirii

 

 

 

Adaugati comentariu