rabla plus 2024
Home Piaţa auto Flotă verde Finanţele au înjumătățit ecotichetul pentru Rabla Plus fără consultarea Ministerului Mediului

Finanţele au înjumătățit ecotichetul pentru Rabla Plus fără consultarea Ministerului Mediului

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat că decizia de reducere a valorii voucherului în cadrul programului Rabla Plus a fost luată de Ministerul Finanţelor fără consultarea ministerului pe care îl conduce.

Acesta susține că cererea pentru cumpărarea mașinilor electrice depinde de valoarea voucherului, iar scăderea vânzărilor pe această piață arată că măsura de înjumătățire a valorii ar putea fi pusă la îndoială.

”Apetitul e direct proporţional cu valoarea voucherului. Din nefericire, în luna decembrie a anului trecut, la nivelul Ministerului Finanţelor Publice, s-a luat această decizie, în care nici măcar nu am fost consultaţi, de a diminua valoarea acestui voucher, în sensul în care această măsură ar fi putut să conducă, poate, la nişte economii la bugetul de stat. Când vedem astăzi că românii au cumpărat mai puţine autoturisme electrice putem să punem la îndoială această măsură”, a afirmat ministrul Mediului la TVR Info.

Mircea Fechet consideră că, în aceste condiții, ar fi necesară majorarea ecotichetului acordat în cadrul programului Rabla Plus.

”Eu cred că, pe viitor, ar trebui să mărim. Poate nu la 10.000 (de euro – n.r.), cât a fost iniţial, eu cred că valoarea acestui voucher ar trebui să crească, însă nu pot să creez nicio aşteptare câtă vreme există astăzi o Ordonanţă de Urgenţă, adică legislaţie primară, care îmi interzice să măresc valoarea voucherului peste 5.000 de euro, cât avem azi”, a adăugat ministrul Mediului.

În acest an, cuantumul ecotichetului, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare, este de:

25.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta;

13.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO_2/km în sistem WLTP;

13.000 lei pentru achiziţionarea unei motociclete electrice.

Ecotichetul se acordă pentru achiziționarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depășește suma de 70.000 euro, cu TVA inclus.

Instituțiile publice și unitățile administrativ-teritoriale beneficiază de ecotichet în cuantum de 120.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Volkswagen și-ar putea reduce forța de muncă cu 10% în Germania

 

Peste 120 de elevi noi s-au alăturat companiei Continental în clasele din învățământul profesional dual

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Stella
Flotă verdeVehicule comerciale uşoare

Stella Juva, clinica medicală solară

Un grup de 23 de studenți de la Eindhoven University of Technology...

electrice second-hand
Auto rulateFlotă verde

Franța subvenționează mașinile electrice second-hand. Cine sunt marii câștigători ai noului program?

Franța va sprijini financiar achiziția și leasingul de vehicule electrice rulate începând...

vehicul electric autonom
Flotă verde

Un vehicul electric autonom redefinește logistica ultimului kilometru în Belgia

Collect&Go, serviciul de cumpărături online al Colruyt Group, a lansat în Leuven...

IONIQ 3
Flotă verde

Start al producției lui Hyundai IONIQ 3 în Turcia

Hyundai a început producția noului IONIQ 3 la uzina din İzmit, după...