Economia mondială se confruntă deja cu un declin economic mai sever decât Marea Depresiune. Dar acest lucru ar putea fi urmat de o altă recesiune „posibil mult mai gravă”, declanşată de criza datoriilor suverane, potrivit Economist Intelligence Unit (EIU).
Guvernele mondiale acordă trilioane de dolari sub forma unor pachete de stimulare pentru a-şi susţine economiile. Însă EIU avertizează că datoriile suverane pe care le acumulează în acest scop pot trimite economia globală în a doua recesiune.
La începutul acestei săptămâni, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat că economia mondială va scădea într-un ritm extrem de rapid, nemaiîntânit de zeci de ani, alimentând temerile că aceasta se va confrunta cu cea mai gravă recesiune după Marea Depresiune din anii ’30.
EIU subliniază acum că există riscul unei recesiuni ulterioare, determinată de o criză a datoriilor guvernelor cu bilanţuri slabe.
„Multe dintre ţările europene care sunt cele mai afectate de pandemie, precum Italia şi Spania, aveau deja poziţii fiscale slabe înainte de declanşarea crizei”, a declarat Agathe Demarais, directorul de prognoză globală al EIU.
„O posibilă criză a datoriilor în oricare dintre aceste ţări s-ar răspândi rapid în alte ţări dezvoltate şi pe pieţele emergente, trimiţând economia globală într-o altă – posibil mult mai gravă – recesiune”, a adăugat ea.
Deşi acesta nu este un scenariu central pentru EIU, „nu se cunoaşte impactul pe termen lung asupra creşterii deficitelor fiscale în ţările occidentale.”
O a doua sau, posibil, a treia undă a pandemiei ar face scenariul mult mai realist, avertizează EIU.
Valentin Lazea, BNR: Pentru creditori este importantă nu atât datoria unui stat în sine, cât balanţa dintre datorii şi creanţe
Potrivit economistului şef al BNR, Valentin Lazea, în privinţa datoriilor, ceea ce le este permis statelor dezvoltate nu le este permis statelor emergente, precum România.
Acesta explică:
„1. Aceasta diferenta de abordare se datoreaza faptului ca pietele sunt dispuse sa tolereze niveluri de indatorare mult mai mari pentru statele dezvoltate (de peste 100% din PIB pentru guverne si de peste 300% din PIB pentru toate sectoarele), in timp ce pentru statele emergente nivelurile respective de toleranta sunt pe la jumatate. Aceasta abordare duala are urmatoarele explicatii: Pentru creditori este importanta nu atat datoria unui stat in sine, cat balanta dintre datorii si creante. De exemplu, Marea Britanie are o datorie totala de peste 300% din PIB, dar are creante de incasat de la restul lumii chiar mai mari decat aceasta cifra, astfel incat, per total, este creditor net. In timp ce Romania, chiar daca are o datorie totala de numai circa 120% din PIB, dar foarte putine creante de incasat de la restul lumii, se afla in situatia de debitor net; Pentru creditori este importanta avutia (neta de datorii) acumulata intr-un stat, care poate fi lichidizata si utilizata pentru achitarea unui nou credit. Astfel, state precum Franta, Germania, Italia, Marea Britanie au avutii nete (net worth) echivalente cu de cate 5 ori PIB-ul statelor respective, ca rezultat al istoriei; multe – dar nu toate – au fost mari puteri coloniale. In Romania, avutia (neta de datorii) se ridica la circa 1,4 PIB-uri (aceasta tara a fost mai tot timpul sub vremi, nu deasupra vremilor), astfel incat capacitatea ei de a rambursa un eventual credit- mamut este mult mai mica.
2. Statele dezvoltate insele vor plati un cost exorbitant pentru extravagantele fiscale din prezent. Deja economistii lor se gandesc la modalitati neortodoxe de reducere a datoriilor uriase ce vor rezulta: reprimare fiscala (adica plata de catre stat a unor dobanzi sub nivelul pietei, pentru o perioada lunga de timp si tinerea dobanzilor bancare sub nivelul inflatiei), o crestere semnificativa a inflatiei care sa erodeze datoria contractata in termeni nominali, iertari masive de datorii (generatoare de hazard moral, intrucat ii penalizeaza pe buni-platnici) etc. Nici macar pentru statele dezvoltate legile economice nu sunt suspendate: cineva va trebui sa plateasca pentru consumatia din prezent. Cu atat mai mult, aceasta concluzie este valabila pentru statele emergente, precum Romania. Mai mult decat atat, aducerea de putere de cumparare, prin imprumuturi, din viitor in prezent – in numele depasirii crizei – va ridica si problema echitatii inter-generationale. Deja generatia tanara este chemata sa se sacrifice pentru a-i proteja pe varstnici in contextul pandemiei; adaugati la aceasta costul urias al programelor de mediu care vor fi implementate in urmatoarele decenii si, deasupra tuturor, adaugati costul dobanzilor la trilioanele de euro sau dolari care se vehiculeaza astazi si pe care tot generatia tanara de acum va trebui sa le achite: nu vi se pare cam mult?
Comentați?