Advertisement

inflaţiei
Home Miscellanea Macroeconomie După 18 ani, România va avea din nou inflație de două cifre. 11,2% la finalul trimestrului II

După 18 ani, România va avea din nou inflație de două cifre. 11,2% la finalul trimestrului II

Conform Raportului trimestrial asupra inflaţiei, publicat vineri Banca Naţională, rata anuală a inflaţiei va urca la 11,2% la finalul trimestrului II din 2022, apoi va scădea la 10,2% la finalul trimestrului III şi la 9,6% la sfârşitul trimestrului IV din 2022.

Potrivit BNR, această traiectorie a ratei anuale a inflaţiei IPC este influenţată substanţial de evoluţia viitoare a preţurilor produselor energetice, grevată de incertitudini majore.

”Prognoza actuală presupune o accelerare a inflaţiei în luna aprilie 2022, la expirarea perioadei de aplicare a măsurilor de plafonare şi compensare a preţurilor la energia electrică şi gazele naturale pentru populaţie, conform prevederilor legislaţiei în vigoare la data publicării prezentului Raport. Ulterior, rata anuală a inflaţiei va decelera gradual până în trimestrul I 2023, respectiv abrupt în luna aprilie 2023, pe fondul unui amplu efect de bază favorabil. Valorile proiectate sunt de 9,6% în luna decembrie 2022, respectiv 3,2% în decembrie 2023, cu o contribuţie directă semnificativă, de 6,3 puncte procentuale, a dinamicii preţurilor bunurilor energetice (combustibili, energie electrică, gaze naturale) pentru sfârşitul acestui an”, se arată în raportul BNR.

Prognoza ratei inflației IPC și CORE2 ajustat

BNR

 

Sursa: BNR

Comparativ cu Raportul precedent, inflația înregistrată la finele anului trecut a fost mai ridicată cu 0,7 puncte procentuale. De asemenea, prognoza curentă indică majorări mai ample ale prețurilor energiei electriceși ale gazelor naturale după expirarea schemei de compensare, cu impact mai persistent asupra ratei anuale a inflației, pe fondul prelungirii tensiunilor de pe piețele de energie.

Banca Națională consideră că o contribuție inflaționistă mai ridicată în acest an provine și din partea prețurilor combustibililor, pe fondul evoluțiilor recente ale cotațiilor țițeiului. În aceste condiții, rata anuală a inflației IPC a suferit revizuiri ascendente substanțiale pentru finele anului curent (+3,7 puncte procentuale, din care 3,5 puncte procentuale explicate de componenta „energie” a coșului de consum). Totuși, valoarea proiectată pentru finele intervalului de prognoză este similară celei anticipate în Raportul din luna noiembrie 2021 pentru același orizont.

România nu a mai avut o inflaţie de două cifre din 2004, când a coborât la 9% de la peste 10%.

 

CITEȘTE ȘI:

Mașinile șoferilor surprinși băuți la volan vor fi confiscate. În Polonia

Autostrada Transilvania, după 18 ani. Se circulă pe 98 km dintr-un total de 416 km

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Rata anuală a inflației
Macroeconomie

Rata anuală a inflației a urcat la 5,02%, în februarie 2025

Rata anuală a inflației a urcat, în luna februarie 2025, la 5,02%,...

Rata anuală a inflației
Macroeconomie

Rata anuală a inflației a scăzut la 4,95%, în ianuarie 2025

Rata anuală a inflației a scăzut, în luna ianuarie 2025, la 4,95%,...

deficite gemene
Macroeconomie

Deficitele gemene ale României: iluzia stabilității și riscurile ascunse pentru viitorul economic

În termeni economici, termenul „deficite gemene” (“twin deficits”) se referă la existența...

Rata anuală a inflației
Macroeconomie

Rata anuală a inflației a urcat la 5,14%, în decembrie 2024

Rata anuală a inflației a urcat, în luna decembrie 2024, la 5,14%,...