bonus-malus
Home Piaţa auto Rent a car Drepturi sporite pentru consumatori la închirierea de autovehicule

Drepturi sporite pentru consumatori la închirierea de autovehicule

Începând cu luna iulie 2015, în cazul închirierii de autovehicule, cetăţenii europeni beneficiază de clauze contractuale mai clare cu privire la politicile în domeniul asigurărilor şi la opţiunile de realimentare a rezervorului, de o rezolvare mai echitabilă a despăgubirilor pentru daune şi de o transparenţă sporită a preţurilor.

Cinci mari societăţi de închirieri auto au convenit să îşi revizuiască în mod semnificativ practicile faţă de consumatori datorită unei acţiuni comune întreprinse de Comisia Europeană şi de autorităţile naţionale de resort.

Companiile şi-au luat angajamentul de a alinia mai bine practicile curente de închiriere a unui autovehicul la cerinţele legislaţiei în materie de protecţie a consumatorilor, stabilite de normele UE privind drepturile consumatorilor, practicile comerciale neloiale şi clauzele contractuale abuzive.

Principalele îmbunătăţiri asumate se referă la:

  • transparenţa închirierii de autovehicule online;
  • informaţiile privind asigurarea facultativă şi produsele de asigurare;
  • politica transparentă în domeniul combustibililor;
  • procese mai clare şi mai echitabile de inspecţie a vehiculelor;
  • perceperea unor costuri suplimentare de la clienţi.

Propunerile vor fi puse în aplicare gradual de către companii, majoritatea lor urmând a fi finalizate până la sfârşitul anului 2015.

Unele chestiuni nesoluţionate vor trebui să fie monitorizate în continuare, în special în ceea ce priveşte:

  • răspunderea consumatorilor pentru daunele produse de alte persoane;
  • practicile brokerilor şi intermediarilor;
  • limba în care clauzele şi condiţiile ar trebui să fie prezentate la închirierea de autovehicule în alt stat membru;
  • acoperirea oferită prin asigurarea prevăzută în pachetele de închirieri de autovehicule şi alternativele de asigurare existente pe piaţă.

Decizia adoptării de măsuri a fost luată ca urmare a creşterii constante a numărului reclamaţiilor formulate de consumatori cu privire la serviciile de închirieri auto în cazul în care un autovehicul este închiriat în altă ţară – de la aproximativ 1.050 de cazuri în 2012, la peste 1.750 în 2014, potrivit rapoartelor de la Centrele europene pentru consumatori.

Potrivit oficialilor Comisiei europene, o mai bună informare a consumatorilor şi sporirea încrederii în sectorul închirierilor de autovehicule ar putea contribui la o rată anuală de creştere de 3-4% a acestui sector în următorii doi ani, în Europa.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

car sharing
Car sharingRent a car

Vrei să faci car sharing? Află cum trebuie să te pregătești pentru a câștiga bani

Serviciile de car sharing și-au făcut loc și pe piața din România,...

Rent a car

Spotawheel și carVertical – un parteneriat care oferă transparență totală pe piața mașinilor rulate din România

Spotawheel, cel mai mare dealer de auto rulate din România, și carVertical,...

închirieri de mașini
Rent a car

Mai mult de jumătate dintre site-urile brokerilor de închirieri de mașini încalcă legislația UE

Comisia Europeană și autoritățile naționale de protecție a consumatorilor au publicat rezultatele...

Închirieri mașini
Rent a car

Închirieri mașini în București: un serviciu la îndemâna oricui

În contextul în care toată lumea dorește să fie independentă și să...