Dan Boiangiu, Arval: Popularitatea leasingului operaţional a crescut exponenţial

Noiembrie 2018 a marcat aniversarea a 5 ani de la apariţia primului număr al revistei Flote Auto. În numărul special publicat cu această ocazie, cele mai mari companii de leasing financiar şi operaţional, de telematică şi comercializare a maşinilor de companie au realizat atât o retrospectivă a ultimilor 5 ani, cât, mai ales, o perspectivă a următorilor 5 asupra domeniului în care activează.



dan-boiangiu-arval

Dan Boiangiu, Arval: Popularitatea leasingului operaţional a crescut exponenţial

Cum a fost? Piaţa de leasing operaţional a avut o dezvoltare fulminantă în ultimii 5 ani. Dacă ar fi să ne referim la Arval, compania pe care o conduc exact de 5 ani, aceasta a avut o creştere a flotei de peste 80% în toată această perioadă. Întreaga piaţă a avut creşteri foarte bune, atât ca număr de vehicule în flotă, cât şi ca număr de clienţi. În aceşti ultimi 5 ani, aş putea afirma că popularitatea leasingului operaţional a crescut exponenţial. Dacă acum 5 ani acesta era perceput ca un produs prea sofisticat, rezervat companiilor multinaţionale, astăzi acest produs este cunoscut şi cerut de absolut orice companie interesată de un mod eficient de management. Acesta este în viziunea mea cel mai mare câştig al pieţei noastre, şi anume “democratizarea” produsului de leasing operaţional, deoarece aceasta este o premisă excelentă pentru dezvoltarea pieţei în viitor, sperăm cu ritmuri de creştere similare cu cele din ultimii 5 ani. Vreau să multumesc cu aceasta ocazie aniversară şi echipei editoriale Flote Auto pentru promovarea beneficiilor serviciilor de leasing operaţional către cititori.

Ce va fi? Cu siguranţă potenţialul pieţei de leasing operational este foarte mare în Romania. Pentru a avea un ordin de mărime al acestui potenţial, aş dori să fac referire la piaţa olandeză, unde ponderea înmatriculărilor în leasing operaţional este de aproape 80% din totalul înmatriculărilor de vehicule noi, în vreme ce în Romania acest procent se situaează în jurul a 15% din totalul înmatriculărilor de vehicule noi. Aşadar, creşterea pieţei noastre în următorii ani, într-un scenariu economic normal, ar trebui să fie una susţinută. Dar evident că a face predictii concrete referitoare la această creştere ar fi foarte dificil. O potenţială criză economică pe care unii analişti o întrevăd deja la orizont, ar putea fi atât o frână – din perspectiva impactului sau asupra afacerilor clienţilor noştri sau a nivelului de bonitate al potenţialilor noi clienţi, cât şi în acelaşi timp, o oportunitate de dezvoltare. Aici mă refer la impactul pe care o criză îl are în general în mediul de afaceri şi anume prudenţa şi analize financiare stricte în luarea deciziilor, concentrarea pe activitatea de bază, măsurarea atentă şi externalizarea riscurilor şi nu în ultimul rând valorizarea foarte strictă a resurselor de cash. Toate aceste fenomene au darul de a da o greutate mai mare argumentelor noastre de vânzare, produsul de laeasing operaţional răspunzând foarte precis acestor cerinţe. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în anii de criză 2008-2013, produsul de leasing operaţional fiind atunci apreciat ca o soluţie transparentă, fără riscuri operaţionale, previzibilă şi “cash friendly”. În concluzie, privim cu mare optimism în viitor, următorii 5 ani fiind pentru noi plini de provocări, dar şi de oportunităţi pe care sperăm să le fructificăm cel puţin la fel de bine cum am făcut-o până acum.

 

Adaugati comentariu