În Monitorul Oficial din 7 septembrie 2022 a fost publicat Ordinul care stabilește despăgubirea persoanei prejudiciate în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății în urma producerii accidentelor de vehicule pe baza punctajului traumatologic stabilit de Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” București.
Punctajul traumatologic este un sistem tabelar pe baza de puncte, care a fost realizat cu mult timp în urmă, dar nu a putut fi aplicat din cauza lipsei actului normativ necesar. Industria de asigurări susține că implementarea baremului traumatologic va oferi predictibilitate şi stabilitate pieţei RCA şi va asigura pentru persoanele prejudiciate obiectivitate, non- discriminare, eficienţă, corectitudine în costuri şi, nu în ultimul rând, poate descuraja semnificativ activitatea intermediarilor interesaţi să reţină sume importante din despăgubirile morale acordate persoanelor prejudiciate.
Punctajul traumatologic a fost inclus în Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de
raspundere civila auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie
(legea RCA), care prevede că valoarea unui punct traumatic este egală cu dublul salariului de
bază minim brut pe ţară garantat în plată de la data producerii accidentului. Drept urmare, valoarea unui punct traumatic (PT) este în prezent de 5.100 de lei.
Potrivit Ordinului publicat în Monitorul Oficial, stabilirea punctajului este diferențiată în funcție de leziunile traumatice și gravitatea acestora. Totodată, orice consecință port-traumatică duce la majorarea numărului de puncte traumatice (PT).
Iată câteva exemple:
– plagă înțepată – tăiată: 1 – 3 PT
– arsuri: 1 – 30 PT
– leziuni musculare directe: 0,5 -3 PT
– leziuni deschise ale nervilor periferici: 6 – 18 PT
– ruptură vasculară: 1 – 3 PT
– contuzie cerebrală: 3 – 12 PT
– hemipareza moderată (în funcție de dominanță): 25-35 PT
– fracturi nazale: 1 – 6 PT
– fractură de mandibulă: 2 – 14 PT
– plăgi toracice: 1 – 3 PT
– fracturi luxații șold: 16 – 30 PT
– amputație membru superior, la nivelul brațului sau scapulei humerale: 70 PT
– amputație membru inferior, la nivelul genunchiului sau a gambei: 70 PT.
În cazul vătămării sănătății și integrității corporale a persoanelor, calculul punctajului traumatologic se realizează contra cost la cererea persoanei prejudiciate, a asigurătorului RCA, a BAAR sau Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA), de către medici experți evaluatori.
Medicii experți evaluatori sunt reprezentați de medici specialiști sau primari de medicină legală sau medici specialiști sau primari de expertiză medicală a capacității de muncă sau de medicii care au absolvit cursul postuniversitar de „Evaluare prejudiciu corporal în cazul unor traumatisme asociate incidentelor de trafic rutier”.
Conform Ordinului, pentru calculul punctajului traumatologic, persoanele prejudiciate sunt examinate clinic printr-o expertiză de evaluare în cadrul căreia sunt verificate acuzele prezentate, documentele doveditoare și se identifică aspectele clinice și paraclinice, morfologice și funcționale care sunt în legătură directă de cauzalitate cu accidentul de vehicule.
În cadrul examinării se procedează la:
a) identificarea, notarea și descrierea tuturor leziunilor traumatice și a consecințelor acestora
asociate cu accidentul rutier în cauză, identificabile cu ocazia examenului clinic;
b) existența corelației diagnostic — susținerea diagnosticului;
c) examinarea documentelor medicale relevante;
d) diferențierea leziunilor traumatice și/sau consecințelor acestora asociate cu accidentul rutier de patologii anterioare evenimentului rutier sau cele ulterioare ce nu sunt legate direct cauzal de acesta;
e) acordarea unui punctaj total care să țină cont de situația faptică la momentul consultului sau la momentul parvenirii examenelor clinice.
În cazul în care, ulterior examinării clinice actuale, apar noi elemente clinice sau funcționale ori de laborator, se poate efectua o nouă examinare.
Modul de cuantificare al severității leziunilor traumatice include trei parametri distincți:
a) leziunea traumatică inițială, denumită în continuare LT, pentru care punctajul a fost constituit în funcție de consecințele morfologice, fiziologice ale leziunii;
b) complicații posttraumatice, denumite în continuare CP, fiind acele complicații imediate și/sau acute sau cronice care beneficiază de recuperare terapeutică;
c) consecințe posttraumatice permanente, denumite în continuare CPP, fiind acele complicații cu caracter permanent care nu se mai pot vindeca și care pot genera consecințe posttraumatice severe sau invaliditate, pentru care punctajul cuantifică gradul în care este afectată capacitatea unui individ de a funcționa normal în societate sau în mediul familial.
Daunalitatea asociată punctajului nu include nicio referire la costurile procedurilor medicale, chirurgicale și recuperatorii necesare pentru vindecarea sau reducerea deficitelor morfofiziologice evaluate.
În cazul leziunilor multiple se aplică metoda sumării leziunilor și complicațiilor pe măsură ce acestea se constituie, cu următoarele precizări:
a) în cazul în care victima are mai multe leziuni, valoarea totală nu poate depăși valoarea corespunzătoare stării vegetative persistente, denumită în continuare SVP; valoarea acesteia din barem este de 200;
b) în cazul în care o anumită leziune traumatică generează mai multe complicații se va calcula numărul total de puncte pentru fiecare complicație în parte, fără însă ca valoarea totală a acestora să o depășească pe cea a SVP;
c) în cazul în care o leziune traumatică generează mai multe CPP, în calcul se va lua strict
punctajul celei mai severe CPP, fără însă ca valoarea totală a acestora să o depășească pe cea
a SVP;
d) în cazul în care o leziune traumatică generează atât CP, cât și CPP, în calcul vor fi incluse LT și punctajele pentru CP și CPP cu severitatea maximală, fără însă ca valoarea totală a acestora să o depășească pe cea a SVP;
e) în cazul în care victima are mai multe LT, se vor suma valorile LT, CP și CPP pentru fiecare leziune în parte, fără însă ca valoarea totală a acestora să o depășească pe cea a SVP.
Despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrității corporale ori a sănătății persoanelor se stabilesc pe baza punctajului traumatologic prevăzut în anexă, obținut prin însumarea punctelor corespunzătoare traumatismelor coroborat cu prevederile art. 22 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 132/2017, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit actului normativ, ”cererea persoanei prejudiciate, a asigurătorului RCA, a BAAR sau FGA nesoluționată până la data intrării în vigoare a prezentului ordin se soluționează conform prevederilor ordin”.
Ordinul a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.
CITEȘTE ȘI:
Înmatriculările de autoturisme noi au crescut, în primele opt luni, cu 5,2%
Primăria Sectorului 3 a reluat licitația pentru cele 18 mașini electrice
Comentați?