Clever
Home Transporturi Cum să devii gratuit șofer Clever?

Cum să devii gratuit șofer Clever?

Începând cu 1 noiembrie, Clever oferă sprijin gratuit atât șoferilor, cât și companiilor de transport alternativ pentru a obține autorizația de transport alternativ, a copiei conforme pentru mașină și a ecusonului de transport alternativ pentru aplicația Clever. 

Toate aceste documente sunt obligatorii începând cu 1 noiembrie 2019. Pe scurt, echipa formată din specialiștii Clever și un grup de juriști va verifica documentele, apoi va prelua actele și le va depune la Autoritatea Rutieră Română (ARR) în vederea autorizării. Totul gratuit!

Apoi, contra cost, Clever se poate ocupa inclusiv de ridicarea autorizației a copiei conforme și a ecusonului. Vă puteți alătura, astfel, celor 30.000 de șoferi înregistrați la Clever.

„Clever are o flotă stabilită de șoferi, atât taxi, cât și transport alternativ, prin urmare pasagerii pot găsi în continuare opțiuni de transport atunci când au nevoie. În acest moment, peste 50% dintre șoferii activi de transport alternativ pe platforma Clever sunt autorizați conform legii și sunt disponibili să preia comenzi. Iar în perioada imediat următoare, vom sprijini direct toți șoferii care nu sunt încă autorizați, fără costuri, să parcurgă acest proces pentru a putea continua să-și desfășoare activitatea conform legii și să poată prelua comenzi prin intermediul platformei noastre”, a declarat Anca Gherle, Public Affairs Manager la Clever.

Clever

Acesta este noul sediu Uber!

Cum trebuie să procedați? Simplu: contactați echipa Clever telefonic la numărul 0740.269.333 sau pe mail, la adresa go@clevergo.ro în zilele lucrătoare, între orele 9-19.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Afacerile din transporturi
Transporturi

Afacerile din transporturi, în scădere cu 2,1% în primele 8 luni din 2026

Afacerile din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor au scăzut, în...

smart Cities
Transporturi

Smart Cities 2026: Care sunt atuurile și restanțele Bucureștiului la mobilitate urbană?

Orașele analizate din Europa Centrală și de Est au pus bazele strategice...

bolt
Transporturi

Vin zile grele pentru Bolt și Uber la Londra. Electrificare forțată și licențiere înăsprită

Compania de transport a municipalității din Londra (Transport for London, TfL) a...

Transportul rutier
Transporturi

INS: Transportul rutier rămâne principalul mod utilizat pentru mobilitatea persoanelor

În trimestrul II 2026, în transportul interurban şi internaţional au fost transportaţi...