verificarea tehnică
Home Administrare flote Juridic Cum decurge verificarea tehnică pentru redobândirea certificatului de înmatriculare?

Cum decurge verificarea tehnică pentru redobândirea certificatului de înmatriculare?

Pentru verificarea tehnică destinată redobândirii certificatului de înmatriculare reținut în trafic, reprezentanții Registrului Auto Român arată că inspectarea vehiculului depinde de constatările inginerului care verifică mașina.

Astfel, potrivit RAR, există două situații în care poate decurge verificarea tehnică:

Scenariul 1

Dacă un vehicul este adus la o reprezentanţă RAR pentru efectuarea inspecției tehnice în vederea redobândirii CI, verificarea se va face numai la subansamblurile sau sistemele la care sunt localizate deficiențele înscrise în raportul de control tehnic în trafic sau în dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare. Dacă acele deficiențe au fost remediate, iar inginerul nu constată altele vizibile, vehiculul va fi declarat “admis” și va primi documentul justificativ în acest sens.

Scenariul 2

Dacă inginerul RAR constată că vehiculul prezintă și alte deficiențe decât cele consemnate în raportul întocmit cu ocazia controlului în trafic, acesta are obligația legală să reverifice întregul autovehicul, exact ca în cazul ITP. În urma reverificării, dacă deficiențele se confirmă, vehiculul nu va fi declarat “admis”.

Să presupunem că un vehicul este adus la RAR pentru redobândirea CI reținut doar din cauza unor deficiențe la sistemul de iluminare și semnalizare constatate de polițistul rutier.

După primul scenariu, problemele au fost remediate, inginerul RAR nu constată alte defecțiuni vizibile, iar vehiculul este declarat “admis”. După cel de-al doilea scenariu, problemele constatate în trafic au fost remediate, dar reprezentantul RAR observă că mașina prezintă presupuse neconformități ale tubulaturii de evacuare, scurgeri de ulei, modificări constructive etc. În acest caz, inginerul are obligația legală să facă verificări suplimentare și poate decide să nu declare vehiculul ca fiind “bun tehnic”, dacă presupusele deficiențe se confirmă.

”Prin urmare, recomandarea noastră este să acordați atenție modului în care prezentați un autovehicul la RAR atunci când solicitați verificarea tehnică în vederea redobândirii certificatului de înmatriculare”, conchid reprezentanții RAR.

 

Sursa foto: RAR

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Bulgaria a modificat Legea privind circulația pe drumurile publice. Cum se plătesc amenzile?

 

În 4 ore, 80% din bugetul suplimentar pentru ”Rabla Auto 2025” – persoane fizice a fost epuizat

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Codul Rutier
JuridicSiguranţă rutieră

Italia schimbă radical Codul Rutier. De la amenzi dictate de comportament la reguli stricte pentru motocicliști și pietoni

Guvernul italian a aprobat decretul legislativ care aduce o reformă profundă Codului...

hibride
Juridic

China acceptă să-și reducă la jumătate exporturile de mașini hibride către UE. Care sunt termenii acordului de principiu

Uniunea Europeană și China au ajuns la un acord de principiu fără...

conducere
Juridic

În Franța, permisul de conducere poate fi suspendat chiar dacă șoferul nu este la volan

Pentru prima dată în jurisprudența franceză, legătura dintre o contravenție rutieră și...

Marea Britanie
Juridic

Marea Britanie reanalizează interzicerea vânzării mașinilor termice programată pentru 2030

Marea Britanie a lansat o consultare publică privind relaxarea planului său de...