BEI
Home Administrare flote Asigurări Cum au reuşit autorităţile italiene să reducă prima medie RCA cu 30%

Cum au reuşit autorităţile italiene să reducă prima medie RCA cu 30%

Italia, una dintre ţările europene cu cele mai mari prime RCA, a fost singura ţară din Uniunea Europeană care a introdus plafonarea tarifelor în 1999, la cinci ani de la liberalizarea tarifelor pentru poliţele auto obligatorii.

A trebuit însă să renunţe după ce a fost declanşată procedura de infringement de către Comisia Europeană şi a pierdut procesul la Curtea Europeană de Justiţie.

Autorităţile italiene şi societăţile de asigurări au adoptat o serie de măsuri structurale, pe termen mediu şi lung, pentru stabilizarea pieţei RCA, printre care se numără:

  • Introducerea controlului electronic al existenţei poliţei de asigurare pentru determinarea şi creşterea gradului de acoperire;
  • Solicitarea prin contractul de asigurare a echipării vehiculelor şi în special a celor destinate transportului public şi de persoane, cu dispozitive de tip “cutii negre” (black box) şi acordarea corespunzătoare a unor reduceri de primă;
  • Lansarea unui sistem cuprinzător de monitorizare şi identificare a fraudelor (AIA) şi documentarea mai riguroasă a daunelor, mai ales în cazul vătămărilor corporale;
  • Constituirea unor baze de date statistice privind evenimentele din trafic, monitorizarea şi verificarea evoluţiei primelor pentru un eşantion de circa 25% din piaţa asigurărilor RCA.

Efectul acestor măsuri a fost o reducere a primei medii în piaţă de aproximativ 30% pe parcursul ultimilor ani.

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), domnul Mişu Negriţoiu, a avut, la sfârşitul săptămânii trecute, la Roma, o serie de întâlniri cu reprezentanţii Autorităţii Italiane pentru Asigurări (IVASS), precum şi cu cei ai Asociaţiei Asigurătorilor Italieni (ANIA).

Discuţiile au avut loc cu ocazia participării delegaţiei ASF la Conferinţa IVASS dedicată Regimului de Solvabilitate II şi au vizat, în principal, piaţa asigurărilor obligatorii auto şi regimul naţional de reglementare în domeniu.

Potrivit ASF, Vizita preşedintelui instituţiei în Italia se înscrie în strategia Autorităţii cu privire la analizarea bunelor practici existente pe pieţele europene mature în domeniul asigurărilor.

“Dialogul cu autoritatea italiană a relevat o experienţă similară în ceea ce priveşte evoluţia asigurărilor obligatorii şi s-a axat pe măsurile de piaţă specifice menite să restabilească echilibrul pe acest segment”, a afirmat preşedintele ASF,  Mişu Negriţoiu.

IVAAS este o entitate cu personalitate juridică de drept public al cărei scop este asigurarea protecţiei persoanelor asigurate prin supravegherea corectă şi prudentă a societăţilor de asigurare şi reasigurare. Pentru exercitarea imparţială a funcţiilor sale, IVASS are autonomie organizatorică, financiară şi contabilă.

Asociaţia Naţională a Companiilor de Asigurare din Italia (ANIA) este o organizaţie înfiinţată în anul 1944 cu scopul de a reprezenta interesele societăţilor de asigurare care operează pe piaţa italiană şi ale acţionarilor acestora în relaţia cu instituţiile politice şi administrative, inclusiv Guvernul şi Parlamentul, în relaţia cu sindicatele şi alţi parteneri sociali.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Dallbog
Asigurări

Societatea de asigurări Dallbog și-a pierdut autorizația de funcționare

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat că autoritatea similară din Bulgaria...

asigurare de călătorie
Asigurări

Despăgubiri de peste 81 mil. lei, plătite de asigurători, în 2025, în baza polițelor de călătorie

Asigurătorii din România au plătit anul trecut în baza polițelor de călătorie...

tarifele de referință RCA
Asigurări

Noile tarife de referință RCA. Creștere de 12,3% pentru autoturismele persoanelor fizice și de 9,9% pentru cele ale companiilor

Tarifele de referință RCA pentru persoanele fizice au crescut, medie, cu 12,3%...

casco
Asigurări

Piața asigurărilor Casco a urcat cu 9% în 2025, la 4,45 miliarde de lei

Valoarea totală a primelor brute subscrise de societățile supravegheate de ASF și...