Advertisement

Cornetu – Tigveni
Home Infrastructură Culmea promisiunilor. Trei autostrăzi între Moldova şi Transilvania

Culmea promisiunilor. Trei autostrăzi între Moldova şi Transilvania

După ani pierduţi cu amânări şi promisiuni neonorate, la final de mandat, ministrul Transporturilor anunţă nu unul, ci trei posibile proiecte de autostradă care ar putea conecta Moldova de Transilvania.

Potrivit lui Lucian Şova, Ministerul Transporturilor a demarat încă din vara acestui an o analiză a proiectul care
priveşte legătura pe autostradă dintre provincia Moldova şi Transilvania, evaluările urmând să fie realizate exclusiv de experţii Jaspers şi BEI PASSA.

Soluţiile găsite se referă la autostrăzile Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni (A8), Braşov-Bacău şi Cluj-Suceava.

Astfel, autostrada Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni, cu o lungime totală de 310 kilometri, va costa 16,4 milioane de euro pe kilometru, cu un cost total de 5,1 miliarde de euro.

Autostrada Braşov-Bacău, în lungime de 173 de kilometri, va costa 12,2 milioane de euro pe kilometru şi va avea un cost total de 2,1 miliarde de euro.

Autostrada Cluj-Suceava va avea o lungime de 280 kilometri şi un cost estimat de 14,6 milioane de euro pe kilometru şi un cost total de 4,1 miliarde de euro.

„Urmează ca la nivelul companiei de drumuri va începe reevaluarea studiului de fezabilitate pentru tronsonul
Târgu Mureş – Târgu Neamţ şi va fi depusă la ANAP şi un proiect de licitaţie pentru studiul de fezabilitate şi proiect tehnic pentru autostrada Bacău-Braşov. Vă recomand şi sper că toată opinia publică să analizeze cu atenţie aceste documente. O repet: ambele proiecte sunt atacate de Ministerul Transporturilor, ambele proiecte au semnificaţia lor, nu se concurează între ele cel puţin politic, sigur că din punct de vedere administrativ şi al eficienţei, în funcţie de studiile de fezabilitatevor fi implementate mai repede”, a arătat Lucian Şova.

Pe de altă parte, ministrul demisionar al Transporturilor a subliniat că îşi menţine ţinta asumată pentru acest an, de a deschide 60 de kilometri de autostradă.

”Mai sunt puţine zile până la sfârşitul anului, dar îmi menţin ţinta de 60 de kilometri de autostradă care vor fi deschişi traficului. La 31 decembrie, vom vedea dacă ţintele asumate prin programul de guvernare sunt îndeplinite sau nu. Pe 3 ianuarie, vă informez că, în măsura în care unele dintre ţinte nu vor fi atinse, voi solicita să dea dovadă de onoare responsabilii din companiile din subordine sau, dacă nu, îi voi onora eu cu demiterea pentru simplul motiv că nu au atins ţintele asumate prin programul de guvernare”, a spus Şova.

Lucian Şova şi-a depus, în data de 22 noiembrie, demisia de la Ministerul Transporturilor. În locul său, PSD l-a propus pe trezorierul partidului, Mircea Drăghici.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Tigveni
Infrastructură

Autostrada Sibiu – Piteşti. Pe secțiunea Curtea de Argeş – Tigveni s-ar putea circula din 2026

Constructorul austriac Porr a realizat străpungerea celei de a doua galerii a...

Curtea de Argeș
Infrastructură

Autostrada A1. Pregătiri pentru deschiderea circulației între Pitești și Curtea de Argeș

Pe Autostrada Sibiu – Pitești A1, constructorul italian Webuild realizează ultimele lucrări...

Craiova - Filiași.
Infrastructură

Cinci oferte pentru Lotul 3 al Autostrăzii Craiova – Filiași

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a primit, marți, cinci...

Pașcani - Suceava
Infrastructură

Constructor desemnat pentru realizarea ultimului lot de pe Autostrada Pașcani – Suceava

Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade a fost desemnată câștigătoarea...