isctr
Home Transporturi Control ISCTR pe șosele. Sancţiuni de peste 1,7 milioane de lei

Control ISCTR pe șosele. Sancţiuni de peste 1,7 milioane de lei

Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) a verificat timp de şase zile, fără întrerupere, pe Autostrada A1 şi DN 1 un număr de 601 vehicule de transport de marfă şi 41 de operatori economici, aplicând sancţiuni de peste 1,7 milioane de lei, a anunţat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, care a adăugat că ”aceste controale se fac, în sfârşit, pe bune”.

„Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier nu dă înapoi şi înteţeşte ritmul controalelor pentru transportul de marfă – şi, foarte important, inclusiv pentru materialul lemnos. Timp de 6 zile, fără întrerupere, 16 echipaje au verificat pe A1 şi pe DN 1 601 vehicule şi 41 de operatori economici, aplicând sancţiuni de peste 1,7 milioane de lei (1,3 milioane de lei pentru transportatorii de marfă şi 400.000 de lei pentru operatorii economici). Scopul acestor controale este de a proteja infrastructura de uzură provocată de camioanele încărcate peste limita legală, de a spori siguranţa rutieră (inclusiv prin verificarea tahografelor) şi de a sprijini transportatorii corecţi”, a precizat ministrul Transporturilor.

Potrivit acestuia, 226 de vehicule au fost cântărite, 154 de vehicule au fost imobilizate (prin reţinerea plăcuţelor de înmatriculare), până la intrarea în legalitate; au fost întocmite 226 de procese verbale de constatare a contravenţiilor; au fost sesizate 257 de contravenţii şi au fost descoperite şase dispozitive de manipulare (acestea modifică datele înregistrate de tahografele montate la bordul vehiculelor de transport de marfă, cu consecinţe periculoase pentru siguranţa rutieră şi şoferi).

„Aviz amatorilor: aceste controale se fac, în sfârşit, pe bune. Nu le vom opri, ba, din contră, am cerut ISCTR, care are o nouă conducere începând cu luna iulie, să accelereze ritmul lor şi să le extindă în absolut toată ţara. Doar aşa putem proteja infrastructura şi susţine transportatorii de bună-credinţă”, a precizat Cătălin Drulă.

 

CITEȘTE ȘI:

CNAIR a semnat contractul pentru completarea Studiului de Fezabilitate al Autostrăzii Brașov – Făgăraș

Engie România a achiziționat o flotă de 76 de vehicule. Cine este furnizorul

Producţia auto globală va scădea cu 7,1 milioane de vehicule pe fondul crizei semiconductorilor

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Milano
Transporturi

Parcare gratuită în Milano pentru cei care folosesc o mașină la comun

Municipiul Milano și Zona Metropolitană a acestuia, în colaborare cu platforma BePooler,...

PNRR
Flotă verdeTransporturi

Bilanț PNRR: Peste 1.100 de vehicule nepoluante și mii de stații de încărcare, raportate de Ministerul Dezvoltării

Ministerul Dezvoltării a anunțat, luni, că a atins și a depășit țintele...

Ningbo Ocean Shipping
Transporturi

Chinezii de la Ningbo Ocean Shipping intră pe piața transportului de automobile. Prima navă aduce 5.400 de mașini electrice în Europa

Ningbo Ocean Shipping, divizia de transport maritim de linie a grupului Ningbo-Zhoushan...

diesel Euro 5
JuridicTransporturi

Mașinile diesel Euro 5 vor fi interzise în nordul Italiei de la 1 octombrie 2026. Cine nu vrea?

Amânată deja de două, interdicția mașinilor diesel Euro 5 în patru regiuni...