Advertisement

tisa
Home Infrastructură Construcţia podului suspendat dintre Brăila şi Tulcea, aproape de faza de licitaţie

Construcţia podului suspendat dintre Brăila şi Tulcea, aproape de faza de licitaţie

CNAIR a transmis Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, documentaţia de atribuire pentru execuţia proiectului care cuprinde Podul suspendat peste Dunăre, în zona Brăila.

După obţinerea validării, Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR) urmează să publice Anunţul de Participare pentru lansarea licitaţiei publice.

Lungimea totală a proiectului este de 23,413 km şi cuprinde două secţiuni: drumul principal Brăila – Jijila, cu o lungime 19,095 km şi drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Macin, în lungime de 4,328 km.

pod-floteautoPodul suspendat peste Dunăre, structura principală din cadrul Proiectului, va avea o lungime de 1.974,30 de metri, din care 1.120 metri reprezintă deschiderea centrală. La aceasta se adaugă două deschideri laterale de 489,65 metri, pe malul dinspre Brăila şi 364,65 metri pe malul dinspre Tulcea.

Gabaritul pe verticală al podului suspendat va fi de cel puţin 38 m de la nivelul maxim de inundaţie al Dunării, astfel încât să fie îndeplinite criteriile de navigaţie fluvială. Conform studiului de fezabilitate, valoarea totală a investiţiei depăşeşte 2 miliarde de lei, fără TVA.

Podul suspendat va fi poziţionat între km 4+596,10 şi km 6+570,52 pe drumul principal Brăila-Jijila, respectiv la km 165+800 pe fluviul Dunărea (kilometraj pe Dunăre, măsurat de la Sulina).

De o parte şi de alta vor fi construite două viaducte de acces în lungime de câte 110 metri, care se vor adăuga lungimii podului suspendat.

Lăţimea totală a podului va fi de 31,70 metri. Calea pe pod va avea 22,00 metri şi va fi alcătuită din 4 benzi de circulaţie de câte 3,50 m lăţime fiecare, 4 benzi de încadrare de câte 0,5 m lăţime, două acostamente de 1,50 m lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de 3,00 m. La acestea se adaugă, de o parte şi de alta, 2 benzi adiţionale pentru trafic pietonal, biciclete şi întreţinere, trotuarele având de câte 2,80 m fiecare.

Sistemul de suspendare cuprinde un cablu principal şi tiranti verticali de legătura între tablier şi cablul principal, iar blocurile de ancorare sunt integrate în teren şi sunt localizate în afara digurilor Dunării.

Podul suspendat peste Dunăre este cuprins în Master Planul General de Transport al României şi face parte din categoria proiectelor de tip ITI (Investiţii Teritoriale Integrate), finanţabile din POIM 2014 – 2020, Axa Prioritara 2 ‘Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient’.

Drumul principal Braila – Jijila va avea o lungime de 19,095 Km şi va fi prevăzut cu două benzi de circulaţie pe sens, benzi de încadrare, acostamente, zona mediana şi zona de parapete.

Pe tronsonul cuprins între km 4+486,10 şi km 6+680,30, unde drumul traversează fluviul Dunărea, se vor construi două viaducte de acces în lungime de câte 110,00 metri fiecare.

Traseul include o ramificatie pe directia Sud, pana la intersectia cu drumul existent Smardan – Macin (DN22).

Drumul de legătura cu DN22 Smardan – Macin, cu o lungime de 4,328 km, va fi prevăzut cu o banda de circulaţie pe sens. Drumul de legătură urmează să pornească de la km 7+940 al drumului principal (Brăila-Jijila) şi se va intersecta cu DN22 Smârdan-Măcin.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Domnești
Infrastructură

Start pentru lărgirea la 4 benzi a Centurii București între Domnești și DN 5

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a emis Autorizația de...

buftea
Infrastructură

Un pas înainte pentru construcția șoselei de centură a orașului Buftea

Guvernul a reaprobat indicatorii tehnico-economici pentru realizarea șoselei de centură a orașului...

A0 Nord
Infrastructură

A fost emisă Autorizaţia de Construire pentru Lotul 1 al Autostrăzii Bucureşti A0 Nord

A fost emisă Autorizaţia de Construire pentru realizarea Lotului 1 Dragomirești –...

Joseni - Ditrău
Infrastructură

Construcția Lotului Joseni – Ditrău, parte din Autostrada Unirii A8, intră în licitație

Contractul pentru proiectarea și execuția Lotului Joseni – Ditrău a fost publicat...