Accenture
Home Administrare flote Juridic Efectele pandemiei. 95% dintre consumatori au făcut cel puțin o schimbare în stilul de viață

Efectele pandemiei. 95% dintre consumatori au făcut cel puțin o schimbare în stilul de viață

Pandemia de Covid-19 a accelerat inovarea în rândul companiilor din industria bunurilor de larg consum, retail și turism, iar 95% dintre consumatori au făcut cel puțin o modificare permanentă în stilul lor de viață în ultimul an, conform celui mai recent studiu Accenture.

Lucrul de acasă, schimbarea obiceiurilor de călătorie și dorința tot mai mare de a face cumpărături la nivel local reprezintă o provocare pentru companii, care trebuie să regândească modul în care se adresează consumatorului adaptat la pandemie. Studiul realizat în urma unui sondaj la care au participat peste 9.650 de persoane din 19 țări susține constatările anterioare ale Accenture, conform cărora multe schimbări de comportament vor fi pe termen lung.

„Efectele pandemiei vor fi resimtite multa vreme si vor fi o dovada a necesitatii ca firmele orientate catre consumatorii sa fie agile, reziliente si receptive la schimbari. Din dezastru si necesitate se ivesc oportunitatile. Pandemia a declansat un nou val de inovare. Întrucât companiile regândesc fundamental planurile de business pentru a genera crestere, multe utilizeaza capabilitati analitice avansate pentru a identifica, raspunde si viza tendintele de consum în schimbare. Spre exemplu, compania britanica producatoare de bere Brewdog a raspuns cu agilitate si creativitate pe tot parcursul crizei – a trecut la productia de dezinfectant pentru mâini, a creat baruri virtuale, a înfiintat Brewdog Drive-Thru si a redefinit locatiile fizice pentru a crea spatii de lucru în colaborare cu Desk Dog”, a aratat Oliver Wright, director executiv senior si director al grupului global Accenture pentru industria bunurilor de larg consum.

Pandemia de Covid-19 a condus la o transformare comprimata, companiile modificând simultan mai multe departamente si recalificând oamenii în ceea ce anterior ar fi fost programe pas cu pas pe termen mai lung. Multe companii orientate catre consumatori si-au mutat afacerile în cloud, au rezolvat presiunile pe costuri si au continuat sa îsi consolideze rezilienta si securitatea, punând infrastructura la punct pentru a permite inovarea si pentru a se pozitiona pentru succes.

Pandemia a însemnat o trecere rapida catre lucrul de acasa, multi angajati exprimându-si dorinta de flexibilitate în ceea ce priveste modul si locul în care lucreaza în continuare. Mai mult de trei sferturi (79%) dintre respondenti au declarat ca ar dori sa lucreze ocazional dintr-un „al treilea spatiu” — o alta locatie decât casa sau locul de munca — si mai mult de jumatate au spus ca ar fi dispusi sa plateasca pâna la 100 dolari pe luna din propriile buzunare pentru a lucra de la o cafenea, bar, hotel, sau un retailer, cu un spatiu dedicat. Acest lucru evidentiaza ooportunitate potentiala de a creste veniturile pentru cei care activeaza în industria
hoteliera si retail.

Călătoriile de afaceri, în scădere la jumătate

Dorinta de a lucra dintr-un „al treilea spatiu” este însotita de o schimbare a atitudinilor fata de calatoriile de afaceri. Jumatate (46%) dintre respondenti au declarat ca nu au planuri de a calatorie în scop de business dupa pandemie sau intentioneaza sa reduca la jumatate acest tip de calatorii. Perspectivele actuale indica faptul ca revenirea la calatorii se va relua în principal pe segmentul recreativ, împingând industria sa se adapteze si sa devina si mai eficienta pentru a recupera veniturile pierdute.

„Pandemia a fortat „pragmatismul creativ”, în special pentru firmele de turism si ospitalitate care se lupta sa gaseasca fluxuri suplimentare de venituri în timpul crizei. Unele hoteluri au transformat camerele în restaurante pop-up, în timp ce altele au experimentat oferind spatii de birouri temporare clientilor care cauta un „al treilea spatiu” pentru a lucra. Desi au existat anumite experimente, companiile trebuie sa extinda aceste noi servicii si sa abordeze atentia reînnoita a calatorilor asupra sanatatii si sigurantei, de exemplu, folosind cloud-ul pentru a ajuta la interactiuni fara contact”, a precizat Emily Weiss, director executiv si sef al grupului global al industriei turismului din cadrul Accenture

Studiul Accenture confirmă cresterea semnificativă a comerțului electronic

Nu numai ca oamenii cred ca unele dintre obiceiurile lor de lucru si planurile de calatorie s-au schimbat probabil permanent, dar multi cred, de asemenea, ca obiceiurile lor de cumparaturi au evoluat pe termen lung. Cele mai recente cercetari sustin concluziile lansate anterior de Accenture, potrivit carora cresterea
semnificativa a comertului electronic va ramâne sau se va accelera în continuare. Spre exemplu, proportia achizitiilor online de produse precum alimente, decoratiuni interioare, moda si produse de lux de catre utilizatorii mai putin obisnuiti cu comertul electronic – definiti ca aceia care au folosit canalele online pentru mai putin de 25% din achizitii înainte de pandemie – a crescut cu 343%.

Achizitiile online ale utilizatorilor noi au crescut astfel:

  • 333% la alimente pentru gatit acasa
  • 347% la bauturi alcoolice
  • 319% la decoratiuni interioare
  • 375% la haine si încaltaminte
  • 360% la electronice
  • 314% la mâncare la pachet sau livrari de la restaurante
  • 350% la produse de îngrijire personala si cosmetice
  • 341% la unelte si materiale DIY
  • 315% la produse de lux

„Retailerii s-au adaptat rapid la cresterea comertului electronic si folosesc tehnologia pentru a servi clientii în moduri noi. Multi au adoptat tehnologii noi, cum ar fi realitatea augmentata, pentru a recrea experienta fizica a magazinului si pentru a ajuta cumparatorii sa vizualizeze mai bine o camera de mobilier sau o tinuta, în timp ce altii au reconvertit magazinele închise în depozite locale cu tehnologii de colectare si ambalare. Chiar si într-o lume post-pandemica, companiile vor trebui sa satisfaca apetitul consumatorilor pentru cumparaturi online cu livrare rapida si sa devina mai anticipative cu privire la investitiile pe care le vor face în oamenii lor, în lanturile de aprovizionare, în magazinele fizice si canalele digitale pentru a fi bine pozitionate pentru a genera cresterea.”, a conchis Jill Standish, director general si sef al grupului global al industriei de retail Accenture.

Accenture Consumer Research Covid-19 urmareste atitudinile, comportamentele si obiceiurile în schimbare ale consumatorilor din întreaga lume, pe masura ce acestia se adapteaza la o noua realitate în timpul pandemiei de Covid-19. Ultimele etape ale acestui sondaj au fost realizate în perioada 28 noiembrie – 10 decembrie 2020 si 25 februarie – 5 martie pe esantioane de 12.487, respectiv 9.653 consumatori din 19 tari de pe cinci continente: Australia, Brazilia, Canada, China, Franta, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Rusia, Arabia Saudita, Coreea de Sud, Spania, Suedia, Elvetia, EAU, Marea Britanie, SUA.

 

CITEȘTE ȘI:

Castrol lansează un lichid inovator de răcire a bateriei (EV)

Pietonii care folosesc telefonul mobil când traversează strada vor fi amendați cu 290 – 435 lei. Proiect

Comuna Cernica, din jud. Ilfov, a ieșit din carantină

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

platforme digital
Juridic

UE își concentrează atenția pe munca prin platforme digitale. Sunt vizate și firmele de ridesharing

Parlamentul European și Consiliul European se pregătesc să revoluționeze condițiile de muncă...

semnalizarea rutieră
JuridicSiguranţă rutieră

Codul Rutier, completat cu noi reglementări privind semnalizarea pe șosele

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea pentru modificarea OUG privind circulaţia pe...

euro 7
Juridic

Standardul Euro 7, aprobat. Ce (nu) se schimbă pentru autoturisme și utilitare ușoare

Parlamentul European a dat ”undă verde” noilor norme UE de reducere a...