Colete livrate cu drone în Elveția!

Din ciclul ”am trăit s-o văd și p’asta”: Mercedes-Benz se aliază cu producătorul american de drone Matternet și cu magazinul online elvețian siroop, pentru a livra comenzile folosind...drone! Să înceapă viitorul!



Livrări cu drone și Mercedes-Benz Vito

Ipoteză: se dau două van-uri Mercedes-Benz Vito, două drone și un magazin online. Concluzie: se cere livrarea produselor comandate în termen cât mai scurt, cu costuri minime, de la depozit până la ușa clientului. Iată și demonstrația.

Livrări cu drone și Mercedes-Benz VitoCele trei companii (Mercedes-Benz, Matternet și siroop) au dezvoltat un sistem inovator de distribuție a produselor, care funcționează astfel: clientul plasează comanda pe pagina de internet a magazinului. Un soft calculează dacă pachetul (produs + ambalaj) se încadrează în sarcina utilă de 2 kg suportată de dronă. Dacă această condiție este realizată, drona preia coletul și îl livrează șoferului de pe van-ul Mercedes-Benz Vito, într-unul dintre punctele de întâlnire stabilite anterior (nu mai departe de 20 km de depozit).

 

Livrări cu drone și Mercedes-Benz Vito

Astfel, se elimină timpul pe care autovehiculul l-ar fi pierdut în trafic, până la depozit, ca și consumul mai mare de combustibil, urmărindu-se două scopuri principale: livrarea promptă a produsului și scăderea poluării. Drona coboară cu o precizie milimetrică pe plafonul microbuzului, lasă pachetul și zboară înapoi spre depozit, pentru a transporta și alte colete, în timp ce șoferul străbate scurta distanță rămasă până la destinatar, pentru a-i preda coletul.

 

 

Programul experimental se derulează în Zurich, Elveția, durează trei săptămâni și este în desfășurare din 25 septembrie. Desigur, autoritățile elvețiene (cea mai importantă fiind Biroul Federal Elvețian al Aviației Civile, FOCA) au eliberat toate autorizațiile necesare zborului dronelor. Dronele folosesc aceiași senzori precum elicopterele, zboară la joasă înălțime și sunt dotate cu parașute care se deschid automat în caz de avarie. ”Programul de lucru” al acestora este de șapte ore pe zi, cinci zile pe săptămână și doar în condiții atmosferice favorabile.

”Viteza, flexibilitatea și eficiența sunt factorii-cheie ai afacerii noastre. Pe aceștia încercăm să-i optimizăm, prin proiectul pe care îl derulăm cu Mercedes-Benz și Matternet. Această colaborare ne ajută să ne întărim legăturile cu clienții, datorită flexibilității sistemului, care permite livrări rapide”, spune Peter Rohn, COO al companiei siroop.

 

Livrări cu drone și Mercedes-Benz Vito

Experimentul inițial folosește două drone, dar scopul final este crearea unui întreg sistem de van-uri și drone, coordonat de un soft, care să permită puncte de întâlnire flexibile, actualizate în timp real. Cum ar prinde un astfel de sistem în București, cel mai aglomerat oraș din Europa și al treilea din lume?

 

 

 

Adaugati comentariu