cod
Home Infrastructură Siguranţă rutieră Cod Roşu de viscol. Traficul este restricţionat total în 4 judeţe

Cod Roşu de viscol. Traficul este restricţionat total în 4 judeţe

Judeţele Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi se află sub Cod Roşu de viscol şi vizibilitate redusă, până la ora 13:00, conform unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Traficul rutier este restricţionat total în judeţele Călăraşi, Constanţa, Brăila şi Ialomiţa de la ora 7, zone cel mai puternic afectate de viscol. Este închisă circulaţiei rutiere şi autostrada A2 Bucureşti – Constanţa. Vântul bate cu 70 – 90 km/h, vizibilitatea este sub un metru, iar troienele de zăpadă ajung la 2 metri.

 

Bucureşti: Pe toate arterele se circulă în condiţii de iarnă, nu sunt intersecţii blocate.

Jud. Galaţi: DN 22 B Galaţi – Brăila şi DN 24 D Galaţi – Vaslui au fost închise.

Jud.Teleorman: Circulaţia rutieră pe DN52 Alexandria – Turnu Măgurele, a fost oprită pe sensul către Alexandria.

Jud. Vrancea: Trei sectoare de drumuri naţionale, închise din cauza viscolului. Circulaţia pe DN 2N în zona Bogza – Dumbrăveni, DN 23A pe sectorul Gologanu – Ciorăşti şi DN 23B pe segmentul Măicăneşti – Ciorăşti a fost închisă, din cauza ninsorii şi a viscolului puternic.

Jud. Prahova: Drumul de acces către Cota 1.400 se va închide din cauza zăpezii.

Jud. Braşov: Traficul rutier se desfăşoară în condiţii de iarnă, cu un strat de zăpadă de circa trei centimetri pe carosabil.

Potrivit meteorologilor, în a doua parte a nopţii de joi spre vineri (5/6 ianuarie), începând cu ora 2:00, şi în cursul zilei de vineri, până la ora 18:00, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa, Tulcea, Galaţi şi Vrancea, temporar, viscolul va fi puternic, rafalele vântului vor atinge 70 – 85 kilometri/oră, reducând vizibilitatea sub 50 de metri şi local troienind zăpada.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

motor
Siguranţă rutieră

Reguli de siguranță de la IGSU. Cum îți protejezi mașina de incendii?

Odată cu scăderea temperaturilor, sistemele de încălzire și dezaburire ale autovehiculelor sunt...

România
Siguranţă rutieră

Bulgaria și România rămân pe ultimele locuri în UE la siguranța rutieră, în pofida scăderii deceselor

Bulgaria și România încheie anul 2025 pe ultimele locuri din Uniunea Europeană...

Cod rutier
Siguranţă rutieră

Controverse aprige în Italia privind noul Cod rutier. Pietonii pierd imunitatea pe zebră și riscă amenzi dacă nu se asigură

Schimbare majoră de paradigmă legislativă în noul Cod Rutier din Italia. Chiar...

Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse
Siguranţă rutieră

Restricții majore pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse în a doua jumătate a lunii octombrie

Circulația rutieră pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi restricționată temporar în perioadele...