Advertisement
Home Infrastructură Siguranţă rutieră Cod galben de ploi şi ninsori în 25 de judeţe

Cod galben de ploi şi ninsori în 25 de judeţe

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi şi ninsori, valabilă în intervalul 24 ianuarie ora 04:00, 25 ianuarie, ora 14:00, în 25 de judeţe, inclusiv în Bucureşti.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), fenomenele vizate sunt precipitaţii abundente sub formă de ploi, lapoviţă şi, mai ales la altitudini de peste 1500 m, ninsori şi viscol în zona Munţilor Banatului, în Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură.

În zona Munţilor Banatului, în Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură vor fi precipitaţii abundente, astfel încât în intervalul menţionat se vor acumula cantităţi în general de 25…50 l/mp. Acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare mai ales la altitudini de peste 1500 m, unde şi vântul va avea intensificări cu rafale de 60…80 km/h, viscolind şi troienind zăpada.

La altitudini mai joase, precipitaţiile vor fi în special sub formă de ploaie şi lapoviţă, favorizând topirea stratului de zăpadă. Se vor înregistra predominant ninsori local însemnate cantitativ, strat nou de zăpadă consistent, intensificări temporare ale vântului în cea mai mare parte a Moldovei şi în zona Carpaţilor Orientali.

În judeţele Bacău, Neamţ, Iaşi, Suceava, Botoşani şi în zona Carpaţilor Orientali vor fi perioade în care va ninge, local însemnat cantitativ, şi se va depune strat nou de zăpadă consistent. În judeţele Vaslui şi Vrancea vor fi precipitaţii mixte ce vor favoriza formarea poleiului.

Local şi temporar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 40…55 km/h şi peste 70 km/h la munte, viscolind şi spulberând zăpada. Fenomene şi zone vizate: ploi însemnate cantitativ în nordul şi vestul Olteniei şi în nordul Munteniei; intensificări ale vântului şi polei în centrul şi nord-estul Munteniei şi în sud-estul Moldovei.

Temporar vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ploaie în regiunile sudice şi sud-estice, unde se vor acumula cantităţi de apă cuprinse în general între 10 şi 25 l/mp. În nordul şi vestul Olteniei, precum şi în nordul Munteniei acestea vor fi de 25…50 l/mp, determinând topirea stratului de zăpadă, în special în zona deluroasă a Olteniei.

În centrul şi nord-estul Munteniei şi în sud-estul Moldovei vor fi intensificări ale vântului cu rafale de 50…70 km/h şi se va semnala polei.

Potrivit meteorologilor, în restul teritoriului, trecător şi pe arii restrânse, se va depune polei şi se vor semnala intensificări ale vântului. Precipitaţii, local însemnate cantitativ în jumătatea de sud a ţării, vor fi şi în zilele de la sfârşitul săptămânii.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Bulgaria
Siguranţă rutieră

Timpi măriți de așteptare la punctele de trecere a frontierelor cu Bulgaria

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau...

Infotrafic
Siguranţă rutieră

INFOTRAFIC: 17 tronsoane de drumuri naţionale sunt închise circulației rutiere

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, luni, la...

decese rutiere
Siguranţă rutieră

Harta regiunilor UE cu cele mai multe decese rutiere

Eurostat a dat recent publicității o hartă a regiunilor din UE unde...