pasaje denivelate
Home Infrastructură CNAIR pregătește construcția a patru noi pasaje denivelate pe Centura București, DN 1, DN 2A și DN 12

CNAIR pregătește construcția a patru noi pasaje denivelate pe Centura București, DN 1, DN 2A și DN 12

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis spre validare de către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice documentaţia necesară lansării licitaţiei pentru proiectarea şi autorizarea lucrărilor de construire pentru patru noi pasaje denivelate, a anunţat directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.

Acesta a precizat că este vorba despre Intersecţie denivelată Centura Bucureşti cu localităţile Dragomireşti şi Chiajna (judeţul Ilfov), Pasaj rutier denivelat la intersecţia DN 1 (km 61+900) cu DJ 129 (judeţul Prahova), Pasaj rutier denivelat la intersecţia DN 2A (km 62+700) cu DN 2C, km 81+150, (Slobozia, judeţul Ialomiţa) şi Pasaj rutier denivelat la intersecţia DN 12 (km 26+650) cu trecerea la nivel cu calea ferată M400 – Malnaş (judeţul Covasna).

Durata fiecărui contract este de 180 de zile, din care, 120 de zile pentru realizarea Studiilor de Fezabilitate şi 60 de zile pentru proiectele necesare autorizării lucrărilor de construire.

Potrivit directorului CNAIR, proiectele pentru construcția celor patru pasaje denivelate au ca scop creşterea capacităţii de transport, eliminarea blocajelor din trafic şi asigurarea unui grad ridicat de siguranţă a traficului rutier.

Sursa de finanţare va fi asigurată din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

După validarea documentaţiei de către ANAP, CNAIR va putea lansa licitaţia propriu-zisă aferentă contractelor de proiectare.

 

 

CITEȘTE ȘI:

Continental inaugurează noi laboratoare de testare și o parcare supraetajată la Iași

Proiect amplu de infrastructură rutieră pentru Zona Metropolitană Oradea

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Cornetu - Tigveni
Infrastructură

Autostrada Sibiu – Pitești A1. Stadiul lucrărilor pe secțiunea Cornetu – Tigveni se apropie de 15%

Stadiul fizic al lucrărilor pe secțiunea Cornetu-Tigveni a Autostrăzii Sibiu – Pitești...

DR1 - Vest Expres
Infrastructură

Proiect aprobat pentru DR1 – Vest Expres, șoseaua care va conecta Bd. Timișoara de Autostrada A0

Ministerul Transporturilor a aprobat Studiul de fezabilitate pentru DR1 – Vest Expres,...

Joseni - Ditrău
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Autorizația de Construire pentru lotul Joseni – Ditrău

Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire pentru lotul 1D Joseni –...

Drumul Expres Focșani - Brăila
Infrastructură

Drumul Expres Focșani – Brăila. Contract semnat pentru supervizarea lucrărilor

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat, luni, contractul pentru supervizarea lucrărilor...