Suplacu de Barcău - Chiribiș
Home Infrastructură CNAIR a desemnat câștigătorul pentru construcția tronsonului de autostradă Suplacu de Barcău – Chiribiș

CNAIR a desemnat câștigătorul pentru construcția tronsonului de autostradă Suplacu de Barcău – Chiribiș

Contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului 3C1 Suplacu de Barcău – Chiribiș (km 4+200 – km 30+550), parte din Autostrada Transilvania a fost atribuit Asocierii Constructii Erbaşu – Vahostav – SK A.S, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

„Luni, 06.09.2021, CNAIR a comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului ‘Proiectare şi execuţie pentru finalizarea Autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, Secţiunea 3C: Suplacu de Barcău – Borş, Subsecţiunea 3C1: Suplacu de Barcău – Chiribiş (km 4+200 – km 30+550)’. Ofertantul desemnat câştigător este Asocierea Constructii Erbaşu (lider de asociere) – Vahostav – SK A.S., cu preţul de 542.956.612,32 Lei fără TVA”, a transmis Compania de Drumuri.

Durata contractului este de 24 de luni, din care 6 luni perioada de proiectare și 18 luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție ofertată este de 10 ani.

Lungimea tronsonului este de 26,35 km.

În cadrul contractului, antreprenorul va realiza mai multe lucrări de artă complexe, incluzând 3 viaducte, 8 pasaje și 8 poduri, printre care unul de o complexitate tehnică ridicată, în lungime de 1.650 m, Pod peste lac de acumulare la km 6+655.60.

”Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații si respectiv după soluționarea contestaților/ plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire”, a precizat CNAIR.

Tronsonul 3C1 Suplacu de Barcău – Chiribiș face parte din Secțiunea 3C Suplacu de Barcău – Borş. Secțiunea mai cuprinde tronsoanele 3C2 Chiribiş – Biharia (28,55 km, care va fi finalizat în a doua jumătate a anului 2022 și 3C3 Biharia – Borş (5,35 km), deschis circulației rutiere în data de 4 septembrie 2020.

 

CITEȘTE ȘI:

Ministerul Economiei relansează Măsura 1 ”Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile”

Ce impozite trebuie să plătești dacă primești tichete de masă sau câștigi la Loteria vaccinaților?

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

parcare
Infrastructură

Parcare SMART de tip Puzzle în sectorul 6 al Capitalei. Cum funcționează?

Zona Valea Roșie – Prelungirea Ghencea din sectorul 6 al Capitalei va...

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...