Transalpina
Home Infrastructură Siguranţă rutieră Circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, prelungită zilnic cu 2 ore

Circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, prelungită zilnic cu 2 ore

Circulaţia rutieră pe Transalpina, DN 67C, pe sectorul Rânca – Obârşia Lotrului, va fi permisă în intervalul orar 8.00 – 20.00, începând de vineri, 25 august, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Până acum, circulaţia rutieră pe segmentul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului era permisă în intervalul orar 8.00 – 18.00.

Potrivit CNAIR, pe acest sector de drum este instituită restricţie de tonaj (3,5 tone), iar viteza de deplasare maximă admisă este de 30 km/h.

În acest an, circulația pe sectorul de drum montan a fost redeschis în data de 16 iunie, însă atunci CNAIR a precizat că traficul rutier poate fi închis/restricţionat, pe durată limitată, în funcţie de condiţiile meteorologice (ceaţă, ploi torenţiale, furtună, etc.) sau ca urmare a unor fenomene cum sunt avalanşele, căderile de stânci şi alunecările de teren.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Programul pentru microbuze electrice școlare debutează din 8 septembrie

RAR: Jumătate dintre mașinile verificate în primul semestru aveau deficienţe tehnice periculoase

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Inteligența Artificială
Siguranţă rutieră

Inteligența Artificială va emite și amenzi rutiere. Este testată deja pe un drum expres din Italia

Un experiment al poliției rutiere din Italia a fost lansat pe drumul...

trotinete electrice
Siguranţă rutieră

Parisul impune obligativitatea căștii de protecție pentru utilizatorii de trotinete electrice

Parisul a introdus obligativitatea purtării căștii de protecție și a vestelor reflectorizante...