Advertisement
anca dragu
Home Administrare flote Juridic Cine este Anca Dragu, prima femeie președinte a Senatului României

Cine este Anca Dragu, prima femeie președinte a Senatului României

Anca Dragu este prima femeie care va ocupa funcţia de preşedinte al Senatului, fiind susţinută de Alianța dintre   PNL, USR PLUS şi UDMR. Aceasta a obţinut 75 de voturi din partea senatorilor în timp ce contracanditatul din partea PSD, a obţinut 51 de voturi.

Anca Dragu a urmat cursurile Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice din București, fiind licențiată în anul 1996.

Între anii 1999 și 2000, urmează un program de studii postuniversitare în domeniul politici economice și afacerilor internaționale la Universitatea Georgetown.

În anul 2007, obține titlul de master în politici publice de la SNSPA București, iar în 2010 obține titlul de doctor în științe economice de la Academia de Studii Economice București.

Anca Dragu a ocupat postul de economist în cadrul BNR între anii 1996 și 200, unde a fost responsabilă cu elaborarea regulamentului privind regimul rezervelor minime obligatorii, lichiditatea băncilor, expunerea valutară, derivați, fondurile proprii și de provizionare, îmbunătățirea sistemului de asigurare a depozitelor, instrumentelor financiare derivate, rezervelor minime obligatorii și analiza impactului economic al acestor reglementări.

În perioada 2001 – 2013 a fost economist în cadrul Fondului Monetar Internațional, la Biroul Regional pentru România și Bulgaria. Devine astfel responsabilă pentru monitorizarea și analiza sectorială a economiei românești, evaluarea performanței economice în cadrul programelor de sprijin FMI; asistarea și participarea la misiunile FMI prin discuții cu autoritățile naționale, cu sectorul privat și cu reprezentanți ai societății civile; furnizarea de informații și participarea la procesul de formulare a politicilor; monitorizarea aspectelor legate de piețele financiare locale și regionale, finanțele publice, piața muncii și sistemele de pensii, politica și reforma din energie, reforma sectorului de sănătate, reforma sectorului de transport, privatizarea și de guvernanța corporativă, absorbția fondurilor Uniunii Europene. Din anul 2009, activitatea a implicat o cooperare strânsă cu echipele Băncii Mondiale și Comisiei Europene cu privire la programul de finanțare comun pentru România.

Între 2013 și 2015, a ocupat postul de analist economic în cadrul Comisiei Europene, unde a monitorizat reformele și creșterea economică, post la care a renunțat pentru a ocupa fotoliul de ministru al Finanțelor în Guvernul Dacian Cioloș.

 

CITEȘTE ȘI:

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

ges
Juridic

Guvernul a aprobat Strategia pe termen lung pentru reducerea emisiilor de GES

La propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Guvernul a aprobat, în ședința...

gaze cu efect de seră
Juridic

7 aspecte-cheie despre raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră. Directiva CSRD

Raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, prevăzută de Directiva privind...

Schengen
Juridic

Parlamentul European vrea ca toate subvențiile pentru combustibilii fosili să fie eliminate, la nivel global, până în 2025

Parlamentul European a convenit asupra recomandărilor pe care le va prezenta la...

suv
Juridic

„Mai multe sau mai puține SUV-uri?”: Parizienii, chemați să decidă asupra viitorului acestor vehicule

Anne Hidalgo, primarul Parisului, a anunțat organizarea unui nou referendum cetățenesc la...