Drum Expres Brăila - Tulcea
Home Infrastructură Cerere de finanțare din fondurie UE pentru proiectarea Drumului Expres Brăila – Tulcea

Cerere de finanțare din fondurie UE pentru proiectarea Drumului Expres Brăila – Tulcea

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a depus cererea de finanțare din fonduri nerambursabile pentru elaborarea Studiului de fezabilitate și a Proiectului tehnic de execție pentru Drumul Expres Brăila – Tulcea.

Solicitarea de finanțare a fost depusă la Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pentru o valoare totală estimată de 12.555.027,55 lei (inclusiv TVA), din care contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională – FEDR este de 6.254.516,75 de lei, reprezentând 60% din valoarea eligibilă a acestuia, diferența de 6.300.510,80 lei reprezentând contribuția de la Bugetul de Stat (compusă din cota de 40% din valoarea eligibilă, respectiv 4.169.677,84 lei, precum și TVA în valoare de 2.130.832,96 lei).

Banii vor fi obținuți în cadrul Programului Transport 2021 – 2027, Prioritatea 1 – Îmbunătățirea conectivității primare rutiere, Obiectiv Specific RSO 3.1 Dezvoltarea unei rețele TEN-T, reziliente la schimbările climatice, inteligente, sigure, durabile și intermodale.

Contractul de finanțare pentru acest proiect va fi putea fi semnat ulterior parcurgerii etapelor de evaluare si selecție, în conformitate cu prevederile Ghidului Solicitantului pentru PT 2021 – 2027.

Realizarea unui drum de mare viteză între Brăila și Tulcea vizează asigurarea unei legături rutiere rapide între unitățile administrativ-teritoriale din județele Brăila si Tulcea, precum și asigurarea unei conexiuni moderne între localitățile din regiunea Dobrogea și cele din regiunile Muntenia si Moldova prin intermediul podului peste Dunăre de la Brăila.

Consiliul Tehnico-Economic al CNIR a aprobat Studiul de Fezabilitate în data de 8.04.2026, iar în prezent se elaborează Proiectul pentru Autorizația de Construire (durată 3 luni) după care urmează cele trei luni alocate realizării Proiectului Tehnic (PT).

Pe traseului șoselei de mare viteză, cu o lungime de 61,6 km, vor fi construite

  • 58 de structuri (18 poduri, 31 pasaje și 9 viaducte)
  • 5 noduri rutiere (Jijila, Luncavița, Isaccea, Telița și nod rutier intersecție DX8 Tulcea-Constanța
  • câte două parcări de scurtă durată (stânga/dreapta. km 12 și km 41)
  • două spații de servicii tip S1 (km 31 și km 55)
  • un Centru de întreținere și coordonare.

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Toyota va reduce producția internațională cu 83.000 de unități pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu

 

55% dintre europeni ar cumpăra o mașină produsă în China. Studiu Horváth

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

italia
Infrastructură

Dacă rămâi blocat în trafic pe anumite autostrăzi din Italia, poți cere returnarea taxei de drum

Călătoriile de vară către coasta italiană ar putea deveni ceva mai puțin...

Joseni - Ditrău
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Luni încep lucrările pe lotul 1D Joseni – Ditrău, situat în jud. Harghita

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a avizat Proiectul Tehnic de Execuție...

Petricani
Infrastructură

Un pas înainte pentru construirea Pasajului Petricani. Unde va fi amplasat?

Consiliul General al Municipiului București a aprobat asocierea Primăriei Municipiului București (PMB),...

autostradă
Infrastructură

România însumează, de astăzi, 1.428,5 km de autostradă şi drum expres aflaţi în circulație

Odată cu deschiderea circulaţiei, marți, 11 august, pe secţiunea Zimbor – Poarta...