Advertisement

City Insurance
Home Administrare flote Asigurări Cei mai mari asigurători RCA cumulează pierderi de 586,5 mil. lei

Cei mai mari asigurători RCA cumulează pierderi de 586,5 mil. lei

Piața asigurărilor din România a încheiat anul trecut cu o pierdere totală netă de 267,6 milioane de lei, în creștere de 7,5 ori față de rezultatul negativ din 2014, în condițiile în care pierderea totală de 734,6 milioane de lei cumulată de 16 societăți nu a putut fi acoperită de profiturile de aproape 467 milioane de lei adunate de ceilalți 19 asigurători.

„În condițiile unei discrepanțe marcate între amplitudinea celor mai mari pierderi de pe piață și nivelul profiturilor realizate de cele mai eficiente societăți, pierderile cumulate au întrecut de 1,6 ori volumul total al profiturilor”, au comentat reprezentanții Autorității pentru Supraveghere Financiară.

Cifrele consolidate pe 2015 includ rezultatul financiar al societății Astra numai pentru primul semestru (pierdere netă de 26,8 milioane lei), societatea fiind în prezent în faliment, dar nu înglobează cifrele Forte Asigurări – Reasigurări care nu a depus raportările financiare anuale și care de asemenea a rămas fără autorizație de funcționare, făcând obiectul unei cereri de deschidere a procedurii de faliment din partea ASF.

Jumătate dintre cele 10 societăți de asigurare autorizate să subscrie polițe RCA în cursul anului 2015, și anume: Asirom, Astra, Carpatica Asig, City Insurance și Euroins au înregistrat pierderi în sumă totală de 586,5 milioane de lei, reprezentând aproape 80% din pierderile de pe piață. Cele cinci societăți menționate au concentrat anul trecut peste 70% din piața asigurărilor obligatorii auto.

Euroins și Carpatica Asig, care subscriu polițe RCA în proporție de peste 90% din totalul portofoliilor, au avut în 2015 și cele mai mari pierderi, adică 300 milioane de lei și, respectiv, 204,4 milioane de lei.

Societățile de asigurare cele mai profitabile fie nu subscriu asigurări generale și în special polițe RCA (de exemplu Metropolitan Life și NN Asigurări de Viață), fie înregistrează o pondere scăzută a RCA în structura portofoliilor, de sub 20% (cum este cazul Allianz – Țiriac sau al Generali).

Adâncirea pierderii per ansamblul pieței, comparativ cu revirimentul din 2014, a avut loc în pofida faptului că sectorul asigurărilor și-a reluat creșterea anul trecut, înregistrând o majorare de 8,2% a volumului primelor brute subscrise, până la 8,75 miliarde de lei. Rezultatele financiare ale mai multor jucători au rămas însă sub presiunea determinată de gradul ridicat de dependență față de asigurările auto, respectiv de rata mare a daunei (peste 90% pe segmentul RCA). Rata daunei combinată pe segmentul RCA s-a ridicat anul trecut la 129%, reflectându-se în mod direct în deteriorarea rezultatului financiar la nivelul întregii piețe de asigurări.

Pierderea netă de 267,6 milioane lei înregistrată de piață în 2015 este cu mult mai mică decât rezultatul negativ de 1,4 miliarde lei din 2013, însă oglindește în continuare costurile aferente reechilibrării modelelor de business ale asigurătorilor, precum și urmărirea cu strictețe de către ASF a modului în care sunt aplicate normele de prudențialitate și de solvabilitate pentru asigurarea stabilității sistemului asigurărilor și protejarea intereselor consumatorilor.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

RCA
Asigurări

Piața RCA, în scădere cu 11% în trimestrul I din 2024, la 2,15 miliarde de lei

Volumul primelor brute subscrise pe segmentul RCA de societățile autorizate și reglementate...

auto
Asigurări

Piaţa poliţelor auto a crescut, anul trecut, la 13 miliarde de lei

Valoarea primelor brute subscrise pentru asigurările auto, RCA şi Casco, s-a situat...

tarifele RCA
Asigurări

Tarifele RCA rămân plafonate până la 30 septembrie 2024

Guvernul a decis prelungirea cu trei luni, până la 30 septembrie 2024,...

casco
Asigurări

Aproximativ 2.000 de notificări de daune în baza polițelor CASCO ca urmare a furtunii de săptămâna trecută

Ca urmare a furtunii de săptămâna trecută, companiile de asigurare membre ale...