Home Administrare flote Asigurări Ce-i pregătesc parlamentarii lui Mişu Negriţoiu

Ce-i pregătesc parlamentarii lui Mişu Negriţoiu

Membrii Consiliului ASF, inclusiv Mișu Negrițoiu, ar putea fi revocaţi, într-o şedinţă reunită a Parlamentului, la propunerea comună a patru comisii, conform unei inţiative legislative a deputatului Florin Gheorghe.

Astfel, prin proiectul de modificare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ASF se urmăreşte simplificarea procedurilor de revocare.

Totodată, iniţiativa legislativă prevede că revocarea din funcţie a unui membru al Consiliului ASF se face, pe lângă situaţiile prevăzute acum de lege, şi în alte situaţii noi cum ar fi: dacă acesta se face vinovat de comiterea de infracţiuni în exercitarea funcţiei şi/ sau în legătură cu aceasta, când îndeplineşte cu rea-credinţă funcţia, când produce grave prejudicii sectoarelor financiare supravegheate.

Legea de organizare a ASF nu prevede în acest moment o procedură clară pentru revocarea şefului instituţiei de către Parlament pentru alte situaţii decât cele de incompatibilitate sau cazier judiciar/fiscal.

Proiectul introduce şi noi criterii de selecţie a respectivilor membrilor Consiliului ASF, precum specializarea finanţe, bănci, asigurări şi burse de valori sau experienţă profesională în domeniul pieţelor de capital, al asigurărilor sau al pensiilor administrate privat.

Proiectul de lege se va afla în dezbatere publică pe site-ul Camerei Deputaţilor până pe data de 7 decembrie 2016.

Patru comisii din Senat şi Camera Deputaţilor, reunite într-o şedinţă comună în octombrie, au votat în unanimitate revocarea din funcţie a preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu, iar preşedintele Comisiei Economice a Camerei Deputaţilor, deputatul PSD Mihai Tudose, a anunţat demararea efectivă a procedurii de demitere. Propunerea urma să fie votată într-o şedinţă de plen comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, care nu a mai fost însă convocată.

Parlamentarii i-au reproşat lui Negriţoiu în octombrie slaba performanţă obţinută în funcţia de preşedinte ASF, în contextul în care jucătorii din piaţa asigurărilor auto obligatorii RCA se confruntă cu falimente şi situaţii financiare instabile.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

casco
Asigurări

UNSAR: Furtunile și inundațiile au produs daune CASCO de peste 10,5 milioane lei

Companiile de asigurări membre ale Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și...

omniasig
Asigurări

Top 3 despăgubiri RCA plătite de Omniasig în semestrul I

Cea mai mare despăgubire achitată pe linia RCA, în primul semestru din...

RCA
Administrare floteAsigurări

Anytime România și BRD Groupe Société Générale integrează asigurarea RCA direct în aplicația YOU BRD

Anytime România și BRD Groupe Société Générale simplifică accesul la asigurările auto...

Anytime
Asigurări

Anytime România își extinde portofoliul

Anytime România, brandul de asigurări digitale al Interamerican și parte a Grupului...