Tarifele suplimentare impuse de UE la importul vehiculelor electrice chinezești, ca răspuns la subvențiile masive pe care le primesc de la Beijing, ar putea duce la scumpirea unor modele și, în consecință, la îngustarea pieței. Însă, totodată, constructorii auto europeni se tem de riscul unor conflicte comerciale, care, în final, vor afecta toate părţile.
La nouă luni de la inițierea unei investigații antisubvenție din oficiu, Comisia Europeană a luat decizia de a introduce, din 5 iulie, tarife vamale provizorii suplimentare pentru importurile de mașini electrice cu baterii din China, taxate deja cu 10%. Noile valori se aplică pe o perioadă maximă de patru luni, iar în acest interval va fi luată o hotărâre finală privind tarifele definitive, în urma votului statelor membre UE, foarte divizate, de altfel, în această problemă. După adoptarea deciziei finale, suprataxele vor fi aplicate pentru o perioadă de 5 ani.
Pe baza anchetei, Comisia a concluzionat că lanțul valoric al mașinilor electrice pe baterie (BEV) din China beneficiază de subvenții neloiale, ceea ce ar putea prejudicia economic producătorii de BEV din UE. Potrivit Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale, cu sediul la Washington, în perioada 2009 – 2023, China a pompat 230 de miliarde de dolari în industria producătoare de mașini electrice.
Potrivit Comisiei Europene, consultările cu guvernul chinez s-au intensificat în ultimele săptămâni, în urma unui schimb de opinii între vicepreședintele executiv Valdis Dombrovskis și ministrul chinez al comerțului Wang Wentao. Contactele continuă la nivel tehnic în vederea ajungerii la o soluție compatibilă cu Organizația Mondială a Comerțului (OMC) și care să răspundă în mod adecvat preocupărilor exprimate de Uniunea Europeană. ”Orice rezultat negociat al investigației trebuie să fie eficient în abordarea formelor dăunătoare de subvenționare identificate”, a transmis Executivul european.
Cum diferă suprataxarea
Suprataxele au fost calculate pe baza estimărilor privind ajutorul de stat primit de fiecare producător auto, dar și de disponibilitatea de a coopera în ancheta UE. Pe baza acestor criterii, Comisia Europeană a stabilit taxe individuale pentru trei mărci chineze de vehicule electrice – SAIC, BYD și Geely.
SAIC a fost lovit cu cel mai mare tarif, de 37,6%. Deținut de stat, constructorul auto este partenerul chinez al Volkswagen și General Motors. De asemenea, deține MG, care produce unul dintre cele mai vândute vehicule electrice din Europa, MG4. „Prețul pentru necooperarea în anchetă este o lovitură grea pentru SAIC, care obține 15,4% din veniturile sale globale din vânzările de vehicule electrice în Europa”, a arătat un analist de la Rhodium Group, o firmă de cercetare independentă.
Pentru cel mai mare producător de vehicule electrice din China, BYD, povestea este diferită, deoarece se confruntă cu o taxă suplimentară de numai 17,4%. Aceasta nivel, potrivit băncii olandeze ING, va „oferi producătorului auto un avantaj pe piața europeană”.
Geely, care deține constructorul suedez Volvo, va fi taxat suplimentar cu 19,9%.
Conform băncii spaniole BBVA, compania „va exporta în continuare profitabil în UE”, dar „profiturile sale vor fi reduse semnificativ”.
Alte companii, inclusiv producătorii de mașini europeni care operează fabrici în China sau fac parte din asociații mixte, vor trebui, de asemenea, să plătească mai mult pentru a aduce mașini electrice în UE.
Cei despre care se consideră că au cooperat cu ancheta se vor confrunta cu o taxă suplimentară, în medie, de 20,8%, în timp ce constructorii auto chinezi considerați necooperanți vor plăti tariful cel mai mare, de 37,6%.
Tesla, cu sediul în SUA, care este cel mai mare exportator de vehicule electrice din China în Europa, a cerut o rată calculată individual, iar oficialii UE i-au promis că va fi stabilită la sfârșitul anchetei.
„Cei mai mari beneficiari ai taxelor suplimentare sunt, de fapt, producătorii din Europa cu expunere limitată în China, cum ar fi Renault”, arată Rhodium Group.
Cu alte cuvinte, este posibil ca suprataxele să aibă efectele pe care le speră UE – scăderea numărului de vehicule electrice importate din China și a presiunii asupra constructorilor auto europeni.
Reacția producătorilor europeni
Aceștia, însă, sunt mai degrabă alarmați, decât mulțumiți de decizia Comisiei Europene. Cel mai mare producător european de automobile, Grupul Volkswagen, a criticat măsura, care, în opinia sa, va crea prejudicii. ”Efectele negative ale acestei decizii devansează orice posibile avantaje pentru industria auto europeană şi în special pentru Germania”, a transmis Volkswagen, în contextul în care producătorii germani de automobile, care exportă o parte importantă din modelele lor în China, se tem de represaliile Beijingului. ”Taxele vamale nu sunt, în general, adecvate pentru consolidarea pe termen lung a competitivităţii industriei auto europene şi noi le respingem”, a adăugat Volkswagen. În plus, producătorul german subliniază că momentul ales de Bruxelles pentru a impune aceste suprataxe este unul nepotrivit, ”ţinând cont de faptul că, în prezent, cererea pentru automobile electrice este una slabă în Germania şi Europa”. Încetinirea pieţei ar putea fi agravată de creşterea tarifelor pentru automobilele importate.
Un alt important constructor auto german, grupul BMW, a apreciat că introducerea acestor suprataxe va conduce la un impas şi aduce atingere principiului liberului schimb.
La rândul său Mercedes-Benz, nu numai că s-a declarat în dezacord cu suprataxarea impusă în UE, dar chiar a pledat pentru reducerea taxelor vamale la importurile de mașini din China. Într-un interviu acordat Financial Times, directorul general Ola Källeniu, a explicat că protecționismul european s-ar duce într-o direcție greșită. Conform acestuia, reducerea taxelor vamale, mai degrabă decât creșterea lor, ar promova o concurență sănătoasă, încurajând îmbunătățirea continuă a produselor și tehnologiilor auto. Intrarea mărcilor chineze în Europa ar fi, potrivit lui, o „progresie naturală a concurenței și trebuie să le opunem cu produse mai bune, tehnologii mai bune și mai multă flexibilitate”. A mai adăugat: „Este economie de piață. Trebuie să lăsăm competiția să se desfășoare”.
De altfel, Germania, împreună cu Suedia şi Ungaria, s-a luptat pentru a evita adoptarea unor sancţiuni mai dure de către Executivul comunitar. Motivul, constructorii germani, pentru care China este piaţa principală, au cel mai mult de pierdut de pe urma unui război comercial cu Beijingul. ”Orice măsură protecţionistă, inclusiv tarifele vamale suplimentare, restricţionează liberul schimb şi amplifică riscul unor conflicte comerciale, care la final afectează toate părţile”, a comentat și Federaţia constructorilor germani de automobile (VDA).
Vor crește prețurile?
Unii producători auto chinezi au anunțat deja că vor transfera consumatorilor costurile crescute prin suprataxare. Mărcile MG și NIO iau în considerare creșterea prețurilor mașinilor în Europa la sfârșitul acestui an. Și Tesla intenționează să crească prețul pentru Model 3, care este fabricat în uzina din Shanghai..
Pe de altă parte, Dacia nu intenţionează ca, pe termen scurt, să majoreze preţurile pentru modelul electric Spring, produs în China, potrivit unui purtător de cuvânt al Grupului Renault. Totuşi, acesta a precizat că este posibil ca prețurile să crească la o dată ulterioară, dar nu în mod brusc şi, în orice caz, nu va fi vorba de o majorare semnificativă.
La rândul lor, BYD, Xpeng și Geely nu au dezvăluit dacă intenționează sau nu să majoreze prețurile vehiculelor electrice în UE.
Localizarea producției
Unii mari producători chinezi de vehicule electrice intenționează deja să își dezvolte capacități de producție în UE, iar decizia Comisiei Europene îi mai poate convinge și pe alții. Lucrările la prima fabrică europeană a BYD sunt în curs de desfășurare în Ungaria, iar producția este așteptată să înceapă până la sfârșitul anului viitor. Chery, a semnat recent un acord de joint-venture cu o firmă spaniolă, cele două companii urmând să producă mașini electrice și alte tipuri de vehicule în Barcelona. Constructorul chinez vizează un al doilea centru european de producție, Italia fiind extrem de interesată în acest caz. Guvernul de la Roma nu-l pierde din vedere nici pe Dongfeng. care la, la rîndul său, în calcul deschiderea unei fabrici. Și, SAIC caută un loc pentru prima uzină MG din Europa, Ungaria fiind una dintre opțiuni.
(Articol publicat în revista Flote Auto, iulie – august 2024)
CITEȘTE ȘI:
EY lansează manifestul pentru stimularea competitivității UE
Afacerile din transporturi au scăzut cu 5,7% în primele șapte luni din 2024
Comentați?