autorizaţii de taxi
Home Transporturi Ce a găsit Poliţia Transporturi la controlul taxiurilor din aeroporturi

Ce a găsit Poliţia Transporturi la controlul taxiurilor din aeroporturi

Cel mai recent control al Poliţiei Transporturi pentru eliminarea pirateriei şi verificarea activităţii taximetriştilor autorizaţi în zona aeroporturilor s-a finalizat cu 83 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 20.000 de lei.

Săptămâna trecută, Direcţia de Poliţie Transporturi a organizat o acţiune de control, privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim „taxi” şi „în regim de închiriere” în zona aeroporturilor civile din România. Totodată, a fost verificat şi modul de respectare a măsurilor pentru prevenirea şi limitarea răspândirii noului coronaravirus SARS-CoV-2.

Au fost verificate 193 de autovehicule şi legitimate 223 de persoane.

S-a urmărit şi impunerea respectării normelor legale care reglementează activitatea de transport persoane, prevenirea concurenţei neloiale, s-a verificat starea tehnică a taxiurilor, dar şi a funcţionarea corectă a aparatelor de taxat.

Astfel, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 83 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 20.000 de lei.

Din totalul sancţiunilor, 14 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul de persoane în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare, 59 pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, 8 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 şi 2 la alte acte normative.

Pentru defecţiuni tehnice ale taxiurilor sau dotări suplimentare nepermise de lege, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare. Totodată, a fost reţinut un permis de conducere.

Acţiunile s-au derulat pe parcursul a două ore, în funcţie de traficul de pasageri din fiecare aeroport.

 

CITEȘTE ȘI:

CJ Ilfov vrea să construiască un terminal multimodal în apropierea Autostrăzii A3

Din 2022, taxa auto pentru emisiile de CO2 ar putea deveni realitate

CE recomandă statelor membre restricționarea oricăror călătorii neesenţiale

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Transportul rutier
Transporturi

INS: Transportul rutier rămâne principalul mod utilizat pentru mobilitatea persoanelor

În trimestrul II 2026, în transportul interurban şi internaţional au fost transportaţi...

STB
Flotă verdeTransporturi

Aproape jumătate de miliard de lei pentru modernizarea și înverzirea flotei STB

Flota Societății de Transport București (STB) va beneficia de o infuzie de...

afaceri
Transporturi

Inteligența artificială va revoluționa călătoriile de afaceri, însă prețul rămâne decisiv

Mașini de companie, trenuri, vehicule închiriate sau servicii de ride-hailing: managerii care...

OBU
Transporturi

SafeFleet: transportatorii cu OBU montat vor putea plăti automat tichetul de rută TollRO, după finalizarea certificării

SafeFleet, unul dintre cei mai importanți jucători pe piața de monitorizare a...