taximetrie
Home Transporturi Cartel pe piaţa de taximetrie din Iaşi

Cartel pe piaţa de taximetrie din Iaşi

Consiliul Concurenţei a sancţionat şapte companii de pe piaţa serviciilor de transport local de persoane în regim de taxi şi a serviciilor conexe din Iaşi, precum şi ”Camera Naţională a Taximetriştilor din România” – Filiala Iaşi cu amenzi de 165.364 lei (aproximativ 36.000 euro) pentru constituirea unui cartel.

În cadrul unor întâlniri ale asociaţiei ”Camera Naţională a Taximetriştilor din România” – Filiala Iaşi, companiile (Imbat Delta Taxi, Lux Taxi, Auto Wad Rd, Euro Taxi Iaşi, Parma-Tax, R.V.R. Taxi şi Unreal) s-au înţeles să practice un tarif unic pentru transportul în regim de taxi: 1,99 lei/km pentru cursele efectuate pe parcursul zilei şi 2,19 lei/km pentru cele efectuate noaptea.

Ulterior, majoritatea transportatorilor autorizaţi din municipiul Iaşi s-a aliniat tarifului stabilit, fiind eliminată orice formă de concurenţă prin preţ între aceştia, în perioada ianuarie 2013 şi până în septembrie 2017.

Conform Legii Concurenţei, sunt interzise orice înţelegeri între companii, decizii ale asociaţiilor de companii şi practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care: stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpărare ori de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare.

Amenzile au fost aplicate astfel:

1.Imbat Delta Taxi – 9.867 lei;
2. Lux Taxi – 1.085 lei;
3. Auto Wad Rd – 10.849 lei;
4. Euro Taxi Iaşi – 36.022 lei;
5. R.V.R. Taxi – 79.805 lei;
6. Unreal – 2.861 lei;
7. Parma-Tax – 23.807 lei;
8. Asociaţia “Camera Naţională a Taximetriştilor din România”–filiala Iaşi – 1.068 lei.

Reamintim că Autoritatea de Concurenţă a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 2.264.875 lei (505.021 euro) 8 companii de transport de persoane în regim de taxi şi dispecerat din Bucureşti şi judeţul Ilfov, pentru participarea la un cartel având ca obiect fixarea tarifului de transport de persoane în regim de taxi.

De asemenea, Consiliul Concurenţei a sancţionat, pentru practici similare, 36 de companii din Constanţa, Timişoara, Baia Mare, Târgu-Mureş şi Râmnicu Vâlcea cu amenzi totale de 1.639,877 lei (cca. 364. 438 euro) pentru participarea la înţelegeri pentru stabilirea tarifelor. Aceste decizii au fost contestate în instanţă, care însă a menţinut amenzile aplicate de autoritatea de concurenţă.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

afacerile din transporturi
CompaniiTransporturi

Afacerile din transporturi, în scădere cu 3,2% în primele 7 luni din 2026

Afacerile din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor au scăzut, în...

Bolt
TehnologieTransporturi

Lucid și Bolt își unesc forțele pentru a lansa o flotă de vehicule autonome în Europa

Lucid Group și Bolt au anunțat semnarea unui parteneriat de anvergură ce...

transporturi
JuridicTransporturi

Schimbare majoră în transporturi din 2027. Atestatul profesional devine obligatoriu și pentru șoferii de utilitare ușoare

Piața transporturilor de mărfuri din România trece printr-o modificare legislativă importantă, care...

curieri
Transporturi

Planul Primăriei Capitalei de a goli traficul de curieri și mașini de gunoi, contestat dur de mediul de afaceri

Primăria Capitalei vrea să interzică circulația și staționarea vehiculelor de aprovizionare, curierat...