Care sunt maşinile din Germania cu drept de circulaţie în România


Începând cu data de 1 aprilie 2015, autorităţile germane au decis completarea legislaţiei proprii, prin introducerea unei prevederi referitoare la noile condiţii de atribuire a numerelor de înmatriculare pe termen scurt şi noul tip de certificat de înmatriculare eliberat pentru acestea. Prin completarea legislaţiei nu s-a modificat, însă, regimul juridic al acestui tip de înmatriculare, rămânând în vigoare prevederile care reglementează modalitatea în care un vehicul poate fi condus definitiv în altă ţară, respectiv prin atribuirea unui număr de înmatriculare de export şi eliberarea unui certificat de admitere în circulaţie internaţională.
Astfel, pentru evitarea unor situaţii neplăcute în cazul achiziţionării unor maşini din Republica Federală Germania, trebuie solicitate autorităţilor competente germane plăcuţe cu numere de înmatriculare de export, care au caractere de culoare neagră, în care perioada de validitate este înscrisă în partea din dreapta, pe fond roşu („Ausfuhrkennzeichen”). Acestea sunt placutele cu numar de inmatriculare de export.
Pe de altă parte, NU pot circula în România autovehiculele cărora le-au fost atribuite plăcuţe cu caractere de culoare neagră, în care perioada de validitate este înscrisă în partea din dreapta, pe fond galben şi autovehiculele cărora le-au fost atribuite plăcuţele cu caractere de culoare roşii (plăcuţe temporare de garaj sau de dealer). Aceste două tipuri de plăcuţe sunt recunoscute, conform legislaţiei germane, doar pe teritoriul naţional al Germaniei, recunoaşterea fiind posibilă în traficul internaţional numai prin acorduri încheiate de statul german, în acest scop, cu statele pe teritoriul cărora circulă aceste autovehicule.
Între România şi Germania nu există un astfel de acord bilateral şi ca atare, aceste vehicule nu au drept de circulatie pe teritoriul statului roman. Singura modalitate prin care un vehicul cu astfel de numere poate circula pe drumurile publice din România este pe remorcă sau trailer.
Conform Codului Penal la art. 334, alin. (4) conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ale cărui plăcuţe cu numărul de înmaticulare sau înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România este considerată infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amenzi.