Advertisement

Home Finanţare Leasing operaţional Business Lease îşi lansează operaţiunile în România

Business Lease îşi lansează operaţiunile în România

Business Lease, compania de leasing operaţional full service şi servicii de mobilitate, a intrat pe piaţa din România prin achiziţia Fleet Management Services. Ca urmare a reorganizării şi investiţiilor efectuate, compania şi-a anunţat astăzi lansarea oficială a operaţiunilor pe piaţa locală şi inaugurarea unui nou sediu central în Bucureşti.

Business Lease Group – fondat în Olanda în anul 1989 – consideră Europa Centrală şi de Est ca fiind un teritoriu familiar, fiind deja lider de piaţă în tări precum Republica Cehă, Slovacia, Polonia şi Ungaria. Însumat, la nivel european, Business Lease administrează o flotă de 42.000 autovehicule. Totodată, livrează servicii integrate de leasing operaţional full service şi management de flote auto ce au ca rezultat reducerea cheltuielilor de mobilitate (Total Cost of Mobility) pentru clienţi. România este a cincea ţară din regiunea Europei Centrale si de Est în care Business Lease îşi extinde operaţiunile în urma achiziţiei celui de-al cincilea jucător de pe piaţă, Fleet Management Services, la finalul anului trecut.

Better Care este diferenţiatorul principal al ofertei Business Lease, stabilind totodată standarde de referinţă în domeniul leasingului operaţional full service.

Philip-Aarsman-businesslease-floteautoAvem o prezenţă puternică în Europa Centrală şi de Est, iar decizia de extindere în România a fost luată după evaluarea minuţioasă a pieţei locale, la dezvoltarea căreia vrem să participăm şi la care putem să contribuim la fel cum am făcut-o şi în alte ţări. Credem că maşinile sunt aceleaşi peste tot, dar oamenii fac diferenţa, prin urmare livrăm cel mai important serviciu – mai multă grijă faţă de clienţi. De aici provine motto-ul nostru – Same cars, Better Care!”, a declarat Philip Aarsman, Managing Director Business Lease România.

Perspectiva comercială

Strategia de acces a pieţei locale, prin achiziţia unui jucător puternic, diferă de cea aplicată în alte ţări, unde, de obicei, Business Lease a construit companii greenfield.

„Am folosit diferite terminologii, notând astfel faptul că am avut parte de compatibilitate, că împărtăşim aceleaşi principii de business pe care ni le-am propus în colaborarea cu clienţii”, a adăugat Philip Aarsman.

La momentul preluării de către Business Lease, Fleet Management Services gestiona un portofoliu de peste 120 de clienţi cu un total de 3.000 de contracte: 800 de contracte de leasing operaţional şi 2.200 de contracte de management de flotă. În limbajul utilizat în domeniu, un contract reprezintă un autovehicul. De asemenea, la finalul anului trecut, FMS înregistra o cifră de afaceri de 4 millioane de euro.

În prima parte a anului numărul contractelor de leasing operaţional a crescut cu 15%, în urma intrării în portofoliul de clienţi a unor noi companii precum General Electric, Discovery, Piraeus Bank sau Wolters Kluwer.

„La nivel internaţional Business Lease are drept clienţi companii cu o prezenţă multinaţională şi regională în Europa Centrală şi de Est. Una dintre aceste companii este General Electric, care a devenit clientul nostru şi pe plan local”, a spus Philip Aarsman.

Investiţii pe termen lung

În urma preluării, prima parte a anului 2015 a fost dedicată procesului de tranziţie şi realizării noilor investiţii în domeniul operaţional din România. Acestea au avut ca obiectiv implementarea unui nou sistem informatic, actualizarea proceselor de business, mutarea sediului central într-o nouă clădire de birouri, derularea cursurilor de specializare pentru angajaţi, elemente necesare pentru a construi o reţea naţională şi a putea livra servicii superioare calitativ către clienţi.

„Anul acesta ne-am ocupat cu precădere de internaţionalizarea proceselor de lucru şi de introducerea sistemelor Business Lease. Unul dintre proiectele noastre principale este Care Online, o investiţie care va duce la digitalizarea serviciilor Business Lease şi care va fi lansată anul viitor”, a declarat Philip Aarsman.

Noi servicii

„Observăm că piaţa are ca şi criteriu primar de selecţie preţul, fiind urmat apoi de criteriul calităţii serviciilor. Suntem convinşi că abordarea noastră, Consultative Selling, are rezultate mai bune şi acesta este şi modelul nostru de business. Nu furnizăm doar o cotaţie de preţ, ci întâlnim clientul, îi listăm cerinţele şi îi sugerăm soluţia potrivită pentru el, chiar dacă asta ar putea însemna că deocamdată nu are nevoie de serviciile noastre”, a spus Aarsman.

Prioritare în planul de investiţii al companiei la intrarea pe o nouă piaţă sunt trainingurile pentru echipă, pentru implementarea filosofiei Better Care şi pentru a asigura livrarea unor servicii de calitate ridicată şi constantă pentru clienţi.

După implementarea propriilor sisteme şi finalizarea investiţiilor, Business Lease urmăreşte lansarea mai multor servicii dedicate clienţilor, care vor optimiza comunicarea şi raportarea către client a parametrilor flotei pe care acesta o utilizează.

Piaţa de leasing operaţional

La nivel de profil al clienţilor, studiile interne realizate de Business Lease în cele şase ţări în care este prezentă arată că cerinţele legate de mobilitate sunt în mare măsură similare, diferenţele fiind dictate de legislaţia diferită, specificul activităţii clientului şi nivelul de dezvoltare al infrastructurii.

business-lease-isi-lanseaza-operatiunile-in-romaniaÎn ceea ce priveşte statusul pieţei de leasing operaţional din România, cu un total de 52.000 de autovehicule, Business Lease apreciază că există posibilitatea unei creşteri rapide, având în vedere că în pieţe în care acest serviciu a ajuns la maturitate vehiculele contractate prin leasing operaţional au ajuns chiar şi la 75% din totalul vehiculelor utilizate în scop comercial, după cum este cazul Olandei.

„Credem că din ce în ce mai multe companii vor apela la acest serviciu pentru a se putea concentra pe activitatea proprie. În România piaţa are perspective şi are nevoie de calitate şi de specializare a serviciilor, iar dacă condiţiile economice se menţin şi, tendinţele de creştere economică îşi urmează cursul, piaţa nu are unde merge decât în sus”, a spus Aarsman.

Sistemele amintite anterior, aflate deja în exploatare în ţări precum Olanda, Polonia sau Ungaria, permit Business Lease să genereze statistici în funcţie de modul de utilizare al flotei de către clienţi şi să optimizeze apoi serviciile.

Sistemele puse la dispoziţia clienţilor Business Lease monitorizează parametrii autovehiculului, precum consumul de carburant. De asemenea sunt monitorizate şi numărul de amenzi de circulaţie, incidenţa daunelor sau reparaţiilor neprogramate. Statistica indică faptul că un consum de combustibil mai mare este direct corelat cu o rată ridicată de accidente sau de reparaţii, având un efect de bulgăre de zăpadă asupra cheltuielilor, conducând la un cost ridicat al mobilităţii.

Factorul CARE al filosofiei Business Lease este esenţial în acest caz, obiectivul comun fiind reducerea cheltuielilor de mobilitate. În acest sens, Business Lease oferă soluţii de reducere a cheltuielilor, precum cursurile de condus ecologic pentru şoferii care apasă prea tare pedala de acceleraţie.

Business Lease este expertă în furnizarea de soluţii complete de Leasing operaţional şi Mobilitate, atât pentru companii mari, cât şi pentru companii mici şi mijlocii. În plus, aceasta oferă importatorilor şi dealerilor soluţii personalizate în domeniile de leasing captiv, finanţarea stocurilor dealerilor şi alte produse şi servicii de finanţare.

În afară de Olanda, unde are sediul central şi numeroase sucursale regionale, Business Lease este un jucător important în Polonia, Slovacia, Cehia şi Ungaria. Compania închiriază toate mărcile şi modelele auto la preţ competitiv (TCO) şi este cunoscută pentru furnizarea de servicii excelente. Portofoliul Business Lease Group cuprinde peste 42.000 de contracte. Atenţia acordată clienţilor şi calitatea serviciilor în domeniul mobilităţii reprezintă priorităţile companiei Business Lease, care consideră că o maşină este doar o maşină, însă oamenii sunt cei care fac diferenţa.

Business Lease Group este filială a AutoBinck Group. Cu sediul central în Haga, AutoBinck are activităţi în opt ţări europene şi 50 de subsidiare împărţite în patru divizii principale: Distribuţie de automobile & Retail, Leasing, Piese de schimb & Accesorii şi Smart Mobility. Portofoliul său cuprinde importatori şi dealeri auto pentru principalele mărci auto, o companie internaţională de leasing şi o divizie de distribuţie pentru piese auto. AutoBinck investeşte şi în noi modalităţi de mobilitate. Grupul are 2.000 de angajaţi, iar cifra de afaceri anuală a ajuns la finalul anului trecut la aproape 900 de milioane de euro, ceea ce face din AutoBinck unul dintre cele mai mari 20 de grupuri din industria auto din Europa.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Compania Națională de Investiții
Leasing operaţional

Compania Națională de Investiții contractează 12 autoturisme în leasing operațional

Compania Națională de Investiții va contracta, prin licitație, un număr de 12...

TCO
Leasing operaţional

TCO: mașini electrice vs mașini termice

Accelerarea adoptării mașinilor electrice pe baterie este determinată de doi factori esențiali:...

ayvens
Leasing operaţional

Ayvens intră în parteneriat cu BYD pentru a livra vehicule electrice în Europa

Ayvens (ALD Automotive – LeasePlan) a semnat un memorandum de înțelegere cu...

arval
Leasing operaţional

Observatorul Arval pentru Mobilitate 2024: 9 din 10 manageri spun că flotele lor vor crește sau vor rămâne stabile în următorii 3 ani

Majoritatea companiilor românești rămân încrezătoare în viitorul flotelor lor, 88% anticipând stabilitate...