Autostrada Sibiu–Pitești
Home Infrastructură BEI va acorda cofinanțarea pentru construirea Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești

BEI va acorda cofinanțarea pentru construirea Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești

Guvernul a adoptat joi un memorandum pentru aprobarea negocierii contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții (BEI), în valoare de 500 mil. euro, în vederea susținerii lucrărilor la Autostrada A1, secțiunea Sibiu – Pitești, precum și semnarea acestui contract de către Ministerul Finanțelor.

Fondurile vor asigura cofinanțarea necesară pentru utilizarea fondurilor de coeziune ale Uniunii Europene, destinate acestui proiect major de infrastructură.

Contractul de finanțare face parte dintr-un pachet de asistență financiară în valoare totală de 1 miliard de euro, oferit de BEI.

Primul împrumut, în valoare de 500 milioane euro, urmează să fie semnat în octombrie 2025, iar un al doilea contract, de valoare similară, ar putea fi semnat în cursul anului 2026.

Până în prezent, proiectul a beneficiat de finanțare externă nerambursabilă în valoare de 1,8 miliarde euro. Potrivit estimărilor BEI, valoarea totală a proiectului se ridică la aproximativ 5,4 miliarde euro.

Conform condițiilor de împrumut, data limită pentru tragerea fondurilor este de 3 ani de la semnarea contractului. Suma va putea fi trasă în maximum 10 tranșe egale, fiecare de câte 50 milioane euro.

Proiectul Autostrăzii Sibiu – Pitești a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 196/2019. Potrivit indicatorilor tehnico-economici aprobați, proiectul prevede realizarea unei autostrăzi cu o lungime totală de 122,11 km, structurată în 5 secțiuni:
1. Secțiunea 1: Sibiu – Boița (14,15 km)
2. Secțiunea 2: Boița – Cornetu (30,35 km)
3. Secțiunea 3: Cornetu – Tigveni (37,40 km)
4. Secțiunea 4: Tigveni – Curtea de Argeș (9,86 km)
5. Secțiunea 5: Curtea de Argeș – Pitești (30,35 km)

Autostrada A1 Sibiu–Pitești este prima autostradă care traversează Munții Carpați. Implementarea proiectului a început în martie 2020 și se estimează că va fi finalizat în anul 2028.

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Din 30 septembrie încep înscrierile în Programul Rabla Auto 2025 pentru persoane fizice

 

Flota Arval la nivel mondial a depășit, în primul semestru, 1,8 milioane de vehicule

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Petricani
Infrastructură

Un pas înainte pentru construirea Pasajului Petricani. Unde va fi amplasat?

Consiliul General al Municipiului București a aprobat asocierea Primăriei Municipiului București (PMB),...

autostradă
Infrastructură

România însumează, de astăzi, 1.428,5 km de autostradă şi drum expres aflaţi în circulație

Odată cu deschiderea circulaţiei, marți, 11 august, pe secţiunea Zimbor – Poarta...

Zimbor - Poarta Sălajului
Infrastructură

Autostrada Transilvania A3. Se deschide circulația pe lotul Zimbor – Poarta Sălajului

Circulația pe lotul Zimbor – Poarta Sălajului, parte din Autostrada Transilvaniei A3,...

Lețcani - Iași
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. FCC Construccion rămâne constructorul tronsonului Lețcani – Iași; contestațiile au fost respinse

Curtea de Apel București a respins contestațiile ofertanților Biskon Yapi, Straco și...