amenajarea trecerilor la nivel
Home Infrastructură Siguranţă rutieră Barierele la trecerea peste calea ferată devin obligatorii din 2020

Barierele la trecerea peste calea ferată devin obligatorii din 2020

Legea care instituie, sub sancţiune contravenţională, obligaţia administratorului căii ferate de a instala bariere sau semibariere pe o serie de şosele din ţară a fost promulgată şi va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2020.

Concret, actul normativ se referă la instalarea obligatorie a barierilor şi semibarierelor la trecerile la acelasi nivel cu calea ferata ale drumurilor internationale „E” şi ale drumurilor naţionale care prezintă un grad ridicat de risc pentru producerea accidentelor rutiere.

Legea completează OG 43/1997 privind regimul drumurilor, proiectul său fiind susţinut iniţial de peste 100 de deputaţi şi senatori din tot spectrul politic.

„Mulţi şoferi uită faptul că trenul nu acordă „prioritate”. Din teribilism şi uneori chiar din neatenţie sunt şoferi care cred cş pot trece calea ferată până să apară trenul, însă, de cele mai multe ori, se dovedeşte contrariul. De cele mai multe ori astfel de evenimente se soldează cu moartea unui om. În România, întâlnim multe drumuri internaţionale şi drumuri naţionale care sunt traversate de linii de cale ferată şi care nu sunt prevăzute cu bariere sau semibariere, ci numai cu avertizare sonoră şi luminoasă. În aceste condiţii, zeci de şoferi îşi riscă viaţa, fără să ştie în ce moment şi de unde ar apărea trenul”, spun iniţiatorii.

Proiectul a fost adoptat de Senat în decembrie 2017, iar la finalul lunii mai a primit şi votul Camerei Deputaţilor.

Conform legii, la articolul 31, după alineatul (2) se introduc doua noi alineate, cu urmatorul cuprins:

„(3) Trecerile la acelaşi nivel cu calea ferată ale tuturor drumurilorinternaţionale «E», precum şi ale drumurilor naţionale care prezintă un gradridicat de risc de producere a accidentelor rutiere vor fi prevăzute cu barieresau semibariere realizate de către administratorul căii ferate, cu avizuladministratorului drumului şi al poliţiei rutiere.

(4) Administratorul căii ferate este obligat să asigure vizibilitateatrecerilor la acelaşi nivel cu calea ferată prin curăţarea vegetaţiei pe o rază de150 de metri măsurată din intersecţie.

Proiectul prevede şi sancţiuni în cazul în care sunt încălcate dispoziţiile legii. Pentru nerespectarea al. (3) amenzile sunt cuprinse între 50.000-250.000 lei, iar pentru încălcarea al. (4), între 30.000-150.000 de lei.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

caniculă
Siguranţă rutieră

Ghid de supraviețuire pe timp de caniculă: Cum îți protejezi mașina și sănătatea în zilele fierbinți

Temperaturile sunt în creștere, iar odată cu ele apare și dorința de...

camere radar
Siguranţă rutieră

Decretul care a salvat vitezomanii. Sute de camere radar din Italia au fost scoase din funcțiune

Ministerul Italian al Transporturilor (MIT) a publicat în Monitorul Oficial noul decret...

siguranță rutieră
Siguranţă rutieră

Noi măsuri de siguranță rutieră în localitățile traversate de drumurile naționale

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) derulează, la nivel național,...

Centura Bacău
Siguranţă rutieră

Circulația va fi închisă pe Centura Bacău până la finalul lunii august

În perioada 15 iulie – 31 august, traficul rutier va fi închis...