Home Infrastructură Siguranţă rutieră Avertizare meteorologică de ger, ninsori şi vânt

Avertizare meteorologică de ger, ninsori şi vânt

Iarna îşi intră în drepturi, meteorologii anunţând răcirea vremii, însoţită de vânt puternic şi ninsori începând din noaptea de vineri spre sâmbătă.

Potrivit unei informări a Administraţiei Naţionale de Meteologie (ANM), începând din cursul nopţii de vineri spre sâmbătă (12/13 ianuarie) vântul se va intensifica treptat, la început în regiunile sudice şi la munte, iar pe parcursul zilei de sâmbătă (13 ianuarie) local şi în centrul şi nord-vestul ţării.

Se vor înregistra viteze la rafală de 45…55 km/h, mai mari pe litoral şi în sudul Banatului, de până la 60…70 km/h.

Duminică (14 ianuarie), intensificări temporare ale vântului vor mai fi în Dobrogea, mai ales în zona litoralului, sudul Banatului şi local în Muntenia.

Din cursul nopţii de vineri (12 ianuarie) şi până în dimineaţa zilei de duminică (14 ianuarie), temporar se vor semnala precipitaţii slabe cantitativ în majoritatea regiunilor.
Acestea vor fi predominat sub formă de ninsoare în Oltenia, Transilvania şi pe arii restrânse în Muntenia, mai ales lapoviţă şi ninsoare în Dobrogea, Banat şi Crişana, iar local la munte şi în Moldova va ninge. Se va forma polei sau gheţuş.

Ninsori slabe cantitativ vor mai fi pe parcursul zilei de duminică (14 ianuarie) pe litoral, sud-vestul Olteniei şi sudul Banatului.

În intervalul menţionat, vremea se va răci, astfel că duminică temperaturile maxime vor fi preponderent negative, iar nopţile de la începutul săptămânii viitoare vor fi geroase îndeosebi în nordul, nord-estul şi centrul ţării.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

siguranță rutieră
Siguranţă rutieră

Noi măsuri de siguranță rutieră în localitățile traversate de drumurile naționale

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) derulează, la nivel național,...

Centura Bacău
Siguranţă rutieră

Circulația va fi închisă pe Centura Bacău până la finalul lunii august

În perioada 15 iulie – 31 august, traficul rutier va fi închis...

flotă
Administrare floteSiguranţă rutieră

Constanta lui Marchetti: Regula pe care orice manager de flotă ar trebui să o cunoască în structurarea rutelor

Pentru un manager de flotă și mobilitate, înțelegerea constantei lui Marchetti este...

străinătate
Siguranţă rutieră

Cum se poate goli rapid bugetul de vacanță când călătorești cu mașina în străinătate?

Vacanțele în străinătate creează amintiri de neuitat, dar amenzile pentru conducerea sub...