Grinţieş - Pipirig
Home Infrastructură Autostrada Unirii A8. Două oferte pentru construcția Lotului 2B Grințieș – Pipirig

Autostrada Unirii A8. Două oferte pentru construcția Lotului 2B Grințieș – Pipirig

Compania Națională de Investiții Rutiere a primit, miercuri, două oferte de la constructori din România, Bosnia-Herțegovina și Turcia la contractul pentru proiectarea și execuția lotului 2B Grințieș-Pipirig, cel mai dificil lot al Autostrăzii Unirii A8.

Potrivit CNIR, ofertele au fost depuse de Asocierea SA&PE Construct – Euro Asfalt – Tehnostrade – Spedition UMB (România – Bosnia și Herțegovina) și de Asocierea Mapa – Gunal (Turcia).

Lotul 2B are o lungime de 31,5 kilometri, o durată de realizare de 54 de luni, din care 14 luni pentru etapa de proiectare și 40 de luni pentru execuție. Valoarea estimată a contractului este de 6,9 miliarde lei (fără TVA), finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Transport 2021-2027, și din fonduri de la bugetul de stat.

Lotul 2B Grințieș – Pipirig, cel mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, este un proiect de o complexitate tehnică ridicată, incluzând numeroase structuri, dar și volume semnificative de lucrări de consolidări și excavări :
– 16 tuneluri (cel mai lung având 940 metri)
– 60 de poduri și viaducte, două dintre acestea cu peste 1000 metri lungime (cel mai lung pod este cel peste râul Bistrița cu 1275 metri)
– lungimea pasajelor și a tunelurilor este de aproximativ 20 de kilometri, reprezentând aproape 70% din lungimea întregului lot
– 12,7 milioane mc de excavări. Materialul evacuat din șantier, care devine surplus, poate fi pus la dispoziția autorităților publice locale sau a oricăror alte autorități publice, cu titlu gratuit, precizează CNIR.

Lotul 2B care se desfășoară în județul Neamț include un nod rutier lângă Tulgheș, conexiune cu lotul 2A și o descărcare provizorie la Est, conexiune cu lotul 2C (Pipirig – Vânători Neamț/Leghin) pentru a asigura funcționalitatea independentă.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Comisia Europeană alocă 1,8 mld. euro pentru stimularea competitivității industriei auto

 

Top 20 modele de mașini care au cel mai des kilometrajul dat înapoi. Studiu carVertical

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

parcare
Infrastructură

Parcare SMART de tip Puzzle în sectorul 6 al Capitalei. Cum funcționează?

Zona Valea Roșie – Prelungirea Ghencea din sectorul 6 al Capitalei va...

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...