Autostrada Unirii A8
Home Infrastructură Autostrada Unirii A8. Contracte semnate pentru loturile Sărățeni – Joseni și Joseni – Ditrău

Autostrada Unirii A8. Contracte semnate pentru loturile Sărățeni – Joseni și Joseni – Ditrău

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat, miercuri, contractele pentru proiectarea și execuția a două loturi din Autostrada Unirii A8, 1C Sărățeni – Joseni (32,4 km) și 1D Joseni – Ditrău (14,4 km), cu o valoare de aproape 6 miliarde lei, finanțarea urmând să fie asigurată din fonduri europene nerambursabile și de la bugetul de stat.

,,Sunt ultimele două contracte ale secțiunii montane de pe Autostrada A8, contracte importante, care vin să întregească portofoliul Companiei. În doar un an de la lansare iată că, am reușit să avem contracte semnate cu o valoare de 18 miliarde lei pe toate cele patru loturi de la Sărățeni la Pipirig. Preconizăm că 2026 va fi, practic, anul proiectării pentru A8 montan, iar eu îmi doresc ca anul viitor să vedem și primele utilaje în teren pentru că unul dintre loturi are o durată de proiectare de 10 luni, Studiul de Fezabilitate fiind mult mai detaliat și cu toate investigațiile necesare finalizate“, a precizat directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere, Gabriel Budescu.

Primul contract de proiectare și execuție, cel pentru lotul 1C Sărățeni – Joseni a fost semnat cu o asociere de firme din România și Bosnia-Herțegovina, pentru o valoare de aproape 5 miliarde lei. Durata de realizare este de 54 de luni finanțarea fiind asigurată din fonduri europene și de la Bugetul de Stat
Lotul 1C Sărățeni – Joseni, care se desfășoară în județele Mureș și Harghita are o lungime de 32,4 kilometri și include 39 de poduri și pasaje, 3 tuneluri unidirecționale, 4 polate și 2 pasaje pentru permeabilitatea animalelor (ecoducte).

Lungimea pasajelor și a tunelurilor este de aprox. 16 kilometri reprezentând 50 % din lungimea totală a acestui lot de autostradă. Cel mai lung pasaj va avea 1736 metri (pasajul peste DN 13 A și calea ferată, iar cel mai înalt viaduct, 45 de metri.

Al doilea contract semnat miercuri este pentru lotul 1D Joseni – Ditrău cu o lungime de 14,4 kilometri și o valoare de 820 milioane lei. Constructor este o asociere de firme din România și Bulgaria. Lotul 1D Joseni -Ditrău din județul Harghita are o durată de realizare de 34 de luni și include 14,4 kilometri lungime; 21 de pasaje și viaducte, din care 3 ecoducte pentru permeabilitatea animalelor; nod rutier la Ditrău.

Autostrada Unirii A8

Pentru ambele loturi sunt prevăzute descărcări provizorii asigurând, astfel, funcționarea independentă.

Tot pentru Autostrada Unirii A8, miercuri a fost semnat și contractul pentru supervizarea lucrărilor de proiectare și execuție pe lotul 2A Ditrău – Grințieș, cel mai lung lot al autostrăzii și unul dintre cele mai dificile din România. Contractul are o valoare de 49 de milioane lei, fiind finanțat din fonduri europene nerambursabile.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Afacerile din transporturi au crescut cu doar 0,1% în primele 9 luni din 2025

 

John Elkann, Stellantis: Industria auto europeană riscă un declin ireversibil

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Autostrada Constanța - Varna - Alexandropulis
Infrastructură

Ministrul Transporturilor: România este interesată de Autostrada Constanța – Varna – Alexandropulis

Autostrada Constanța – Varna (Bulgaria) – Alexandropulis (Grecia) este un deziderat asupra...

spații de servicii
Infrastructură

Licitație pentru încă șase spații de servicii pe autostrăzile din România

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) lansează licitația pentru încă...

Satu Mare – Baia Mare
Infrastructură

Aviz favorabil pentru proiectul Drumului Expres Satu Mare – Baia Mare

Ministerul Dezvoltării a emis aviz favorabil pentru Studiul de fezabilitate al Drumului...

DR1 - Vest Expres
Infrastructură

Proiectului ”Orbital București”. A fost finalizată proiectarea drumului radial DR1 – Vest Expres

Studiul de fezabilitate al drumului radial DR1 – Vest Expres a fost...