Chiribiș - Biharia
Home Infrastructură Autostrada Transilvania A3. Lotul Chiribiș – Biharia, realizat în proporție de 30%

Autostrada Transilvania A3. Lotul Chiribiș – Biharia, realizat în proporție de 30%

Lucrările pe lotul Chiribiș – Biharia (28,5 km), parte din Autostrada Transilvania A3 se apropie de 30% execuție, iar constructorul a început montarea grinzilor pe primul dintre cele 18 poduri, a anunțat, marți, Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR).

”Constructorul a început montarea grinzilor, pe traseul lotului cu o lungime de 28,5 kilometri din județul Bihor, fiind prevăzute 18 structuri (poduri). În prezent, se lucrează la montarea grinzilor aferente structurii 49 (pod peste autostradă). În total, peste 600 de grinzi urmează să fie montate la podurile subsecțiunii 3C2 Chiribiș – Biharia”, a precizat CNIR.

În paralel cu montarea grinzilor, se execută următoarele lucrări: așternerea primului strat de asfalt, cu un progres de doi kilometri; relocarea DN 19E pe o lungime de aproximativ cinci kilometri; execuția celor 18 structuri.

”Lucrările pe întreg lotul se apropie de 30% execuție, mobilizarea constructorului fiind foarte bună în șantier, cu 500 de persoane și 300 de utilaje și echipamente”, mai spun reprezentanții CNIR.

Contractul cu Asocierea Precon Transilvania – Citadina 98 are o valoare de 785 milioane lei, finanțarea fiind asigurată din Programul Transport PT 2021-2027 și din fonduri de la bugetul de stat.

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Electrificarea flotelor fără susținerea șoferilor, o victorie goală de sens

 

Autostrada Moldovei A7. Încă 50 km sunt aproape de deschiderea traficului

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

italia
Infrastructură

Dacă rămâi blocat în trafic pe anumite autostrăzi din Italia, poți cere returnarea taxei de drum

Călătoriile de vară către coasta italiană ar putea deveni ceva mai puțin...

Joseni - Ditrău
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Luni încep lucrările pe lotul 1D Joseni – Ditrău, situat în jud. Harghita

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a avizat Proiectul Tehnic de Execuție...

Petricani
Infrastructură

Un pas înainte pentru construirea Pasajului Petricani. Unde va fi amplasat?

Consiliul General al Municipiului București a aprobat asocierea Primăriei Municipiului București (PMB),...

autostradă
Infrastructură

România însumează, de astăzi, 1.428,5 km de autostradă şi drum expres aflaţi în circulație

Odată cu deschiderea circulaţiei, marți, 11 august, pe secţiunea Zimbor – Poarta...