Chiribiş - Biharia
Home Infrastructură Autostrada Transilvania A3. Contract pentru supervizarea lucrărilor pe lotul Chiribiş – Biharia

Autostrada Transilvania A3. Contract pentru supervizarea lucrărilor pe lotul Chiribiş – Biharia

Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) a semnat, miercuri, cu asocierea de firme din România şi Ungaria, Ventra Project Management – Utiber Kozuti Beruhazo, contractul pentru supervizarea lucrărilor pe lotul 3C2 Chiribiş – Biharia, parte din Autostrada Transilvania A3.

Contractul are o valoare de 14,9 milioane lei şi este finanţat din fonduri europene nerambursabile, Programul Transport 2021-2027.

Pe lotul 3C2 Chiribiş – Biharia vor fi construite 18 poduri şi pasaje, iar printre dotările moderne se numără un sistem ,,SPEED” pentru monitorizarea şi detectarea vitezei de deplasare, sistem de securitate prevăzut cu instalaţii şi camere la fiecare 2 kilometri pentru detecţia incidentelor rutiere, precum şi sisteme de cântărire dinamică a vehiculelor în mişcare.

”Pe şantierul acestui lot de autostradă cu o lungime de aproape 29 de kilometri, după primele şase luni de la intrarea în teren, constructorul român a avansat conform graficului şi a ajuns la 30% execuţie, iar prin angajarea consultantului vrem să ne asigurăm că lucrările vor fi terminate la timp, în bugetul stabilit şi la calitatea dorită. Finalizarea acestui lot din judeţul Bihor ne va permite să circulăm, fără întrerupere, pe Autostrada Transilvania, de la Nuşfalău (jud. Sălaj) până la Borş, la frontiera cu Ungaria, iar Ministerul Transporturilor sprijină constructorii şi depune toate eforturile pentru a reuşi o nouă inaugurare înainte de termenul din contract”, a precizat Ciprian Şerban, ministrul Transporturilor.

Potrivit CNIR, responsabilităţile consultantului:

– organizează şedinţele de progres şi de calitate săptămânale, cu prezenţa fizică în şantier, împreună cu Antreprenorul;

– verifică situaţiile de lucrări ale Antreprenorului şi emiterea Certificatelor de Plată;

– monitorizează permanent respectarea obligaţiilor şi termenelor contractuale de transmitere a informaţiilor, rapoartelor, documentelor, instrucţiunilor, ordinelor, notificărilor, etc. de către Beneficiar si Antreprenor şi întreprinde acţiuni de prevenire pentru a elimina apariţia disputelor.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Arval România lansează parteneriate strategice cu KIA, MG și Maxus: noi soluții de mobilitate dedicate companiilor

 

Ce noutăți aduce 2026 pentru cei care vor să călătorească în Europa la volanul mașinii?

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Cornetu - Tigveni
Infrastructură

Autostrada Sibiu – Pitești A1. Stadiul lucrărilor pe secțiunea Cornetu – Tigveni se apropie de 15%

Stadiul fizic al lucrărilor pe secțiunea Cornetu-Tigveni a Autostrăzii Sibiu – Pitești...

DR1 - Vest Expres
Infrastructură

Proiect aprobat pentru DR1 – Vest Expres, șoseaua care va conecta Bd. Timișoara de Autostrada A0

Ministerul Transporturilor a aprobat Studiul de fezabilitate pentru DR1 – Vest Expres,...

Joseni - Ditrău
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Autorizația de Construire pentru lotul Joseni – Ditrău

Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire pentru lotul 1D Joseni –...

Drumul Expres Focșani - Brăila
Infrastructură

Drumul Expres Focșani – Brăila. Contract semnat pentru supervizarea lucrărilor

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat, luni, contractul pentru supervizarea lucrărilor...