Robești
Home Infrastructură Autostrada Sibiu – Pitești. Prima galerie a tunelului Robești a fost străpunsă

Autostrada Sibiu – Pitești. Prima galerie a tunelului Robești a fost străpunsă

Echipele de specialiști în tuneluri ale asocierii de constructori turci (Mapa–Cengiz) au reușit, marți, să străpungă prima galerie a tunelului Robești (900 m), pe sensul Pitești – Sibiu, a anunțat directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.

Potrivit acestuia, din cea de-a doua galerie (sensul Sibiu–Pitești) au mai rămas de excavat circa 113 m, până la realizarea străpungerii.

După ce se va realiza străpungerea ambelor galerii, constructorii vor începe montarea cofrajului pentru execuția cămășuielii interioare.

Progresul construcției tunelului Robești, parte din Secțiunea 2 Boița – Cornetu, se apropie de 32%.

Lucrările avansează într-un ritm bun și la tunelul Boița 1, format din două galerii de 264 m (sensul Sibiu – Pitești) și 247 m (sensul Pitești – Sibiu). S-au excavat deja primii 22 m din galeria stângă (sensul de mers Pitești – Sibiu) și se lucrează la consolidarea portalurilor de intrare și de ieșire.

Pe traseul Secțiunii 2 Boița – Cornetu a Autostrăzii Sibiu – Pitești se vor construi 7 tuneluri rutiere în lungime totală de aproximativ 5 km, dar și 24 de poduri și 24 de viaducte, cu o lungime însumată de aproximativ 11 km.

”Tronsonul montan al autostrăzii Sibiu–Pitești (68,73 km), care cuprinde Secțiunea 2 Boița – Cornetu și Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni, are o dificultate tehnică ridicată, ceea ce obligă constructorii să aplice o serie de soluții inginerești complexe. După finalizare, acest tronson montan care va traversa Carpații va asigura mult așteptata conexiune rutieră de mare viteză între regiunile istorice ale României, pe axa Est–Vest (Banat, Transilvania, Muntenia și Dobrogea), pe o distanță de aproximativ 850 km”, a adăugat Cristian Pistol.

Contractul, finanțat prin Programul Transport (PT), are o valoare de 4,250 miliarde lei (fără TVA).

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Norvegia înregistrează un nou record lunar pentru înmatriculări de vehicule electrice

 

Primii roboți umanoizi dirijează traficul din China. 15 sunt deja prezenți pe străzile din Hangzhou

 

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Râmnicu Vâlcea
Infrastructură

MTI a avizat studiul de prefezabilitate pentru drumul care va conecta Rm. Vâlcea de A1 și DEx12

Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a avizat studiul de...

puncte de încărcare
Infrastructură

30 de puncte de încărcare, inclusiv pentru camioane, vor fi instalate pe Autostrada Moldovei

Companiile PPC Blue România și Oscar Downstream au semnat contractul pentru instalarea...

Glina
Infrastructură

Autostrada de Centură București. Miercuri se deschide circulația între Afumați și Glina

Miercuri, de la ora 14:00, va fi deschisă circulația pe loturile 3...

Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse
Infrastructură

Noi restricții de circulație pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse

În perioada 28.10.2026 – 04.12.2026, vor fi impuse restricţii de circulaţie pe...