Lucrările pe secțiunea Tigveni – Curtea de Argeș, parte din Autostrada Sibiu – Pitești, au ajuns la un stadiu fizic de 99%, deschiderea circulației depinzând acum exclusiv de testele de siguranță ale tunelului Momaia, a anunțat, joi, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.
”Lucrările de drum pe cei 9,86 km ai acestei secțiuni, construită de antreprenorul austriac PORR, sunt finalizate. Deschiderea circulației depinde acum exclusiv de testele de siguranță ale tunelului Momaia. Pe toate cele 12 poduri, pasaje și viaducte, în lungime totală de 2.620 de metri, a fost așternut asfaltul, s-au trasat marcajele și a fost montat parapetul”, a transmis Cristian Pistol.
Potrivit acestuia, tunelul Momaia (1.350 metri) este practic finalizat, iar acum se fac testele și reglajele celor peste 2.500 de puncte de monitorizare (camere video și senzori).
”Tunelul dispune inclusiv de camere inteligente care pot identifica obiectele de pe carosabil și pot comanda închiderea uneia dintre benzi sau a galeriei în totalitate. La sfârșitul lunii septembrie va avea loc, împreună cu reprezentanții ISU, un test final al sistemelor de monitorizare, prevenire și intervenție în tunel. Pentru siguranța circulației, viteza în tunel va fi limitată la maximum 80 km/h”, a precizat șeful CNAIR.
Deschiderea circulației pe secțiunea Tigveni – Curtea de Argeș este programată pentru acest an, în avans față de termenul contractual, februarie 2027.
Odată dată în trafic și secțiunea 4, se va putea circula pe aproximativ 54 km din totalul de 122 km ai autostrăzii Sibiu – Pitești A1.
Valoarea contractului este de 1,678 miliarde de lei (fără TVA), iar finanțarea este asigurată prin Programul Transport 2021-2027.
CITEȘTE ȘI:
Paradoxul tranziției verzi: 79% dintre companii nu dețin date fiabile despre sustenabilitate
Kia PV7 intră în jocul marilor flote electrice




Comentați?