Focșani - Domnești Târg
Home Infrastructură Autostrada Moldovei A7. Lotul Focșani – Domnești Târg ar putea fi dat în trafic până la finalul anului

Autostrada Moldovei A7. Lotul Focșani – Domnești Târg ar putea fi dat în trafic până la finalul anului

Stadiul fizic al lucrărilor pe șantierul lotului 1 Focșani – Domnești Târg 9sectorul Focșani – Bacău), parte din Autostrada Moldovei A7 a ajuns la 95%, iar circulația ar putea fi deschisă până la sfârșitul anului, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.

”Constructorul român (UMB Spedition) este bine mobilizat pe cei 35,6 kilometri ai acestui lot de autostradă (Focșani – Domnești Târg) cu 1.600 de muncitori și 500 de utilaje. Stadiul fizic în șantier a ajuns la 95%. Dacă ritmul actual de lucru în șantier se va menține, iar condițiile meteorologice o vor permite, lucrările se vor finaliza până la sfârșitul acestui an (2025)”, a precizat Cristian Pistol.

Constructorul, Asocierea UMB Spedition – SA&PE Construct – Tehnostrade, se concentrează acum pe următoarele lucrări:

nodul rutier Tișița, unde se montează stâlpii de iluminat și se realizează instalația electrică;

podurile de pe râurile Putna și Carecna, unde se execută branșamente și hidroizolații;

așternerea de mixturi asfaltice, betonări șanțuri și rigole;

montarea unor rosturi, predale și stâlpi de iluminat; relocări de rețele de curent electric;

marcaje și săpături pentru fundațiile stâlpilor din sensul giratoriu Pufești;

montare parapet metalic.

Valoarea contractului pentru construcția acestui lot de autostradă este de 2,3 miliarde lei (fără TVA), iar finanțarea este asigurată prin PNRR.

De pe acest lot se va face legătura cu Republica Moldova prin Drumul Expres Tișița – Albița, aflat în faza de elaborare a Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic.

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...

Boița - Cornetu
Infrastructură

Autostrada Sibiu – Pitești. Pe secțiunea Boița – Cornetu pot fi realizate doar 45% dintre lucrări

Pe secțiunea 2 Boița – Cornetu, asocierea Mapa – Cengiz din Turcia...