Advertisement

austria
Home Administrare flote Juridic Austria intră într-o carantină similară celei din primăvară, până pe 6 decembrie

Austria intră într-o carantină similară celei din primăvară, până pe 6 decembrie

De marţi, 17 noiembrie, şi până pe 6 decembrie inclusiv, Austria intră într-o nouă perioadă de carantină. Se impune interdicţie de circulaţie și pe timp de zi, iar şcolile, universitățile și afacerile neesențiale vor fi închise.

”O a doua carantină este singurul instrument cunoscut care funcţionează. (…) Este singurul mod în care putem salva Crăciunul”, a spus cancelarul Sebastian Kurz, subliniind că măsurile sunt necesare pentru a reduce numărul infecţiilor şi pentru a evita supraîncărcarea sistemului spitalicesc.

Austria este una dintre ţările europene care ieşise cel mai bine primăvara trecută din primul val de pandemie de coronavirus, dar se confruntă acum cu o creştere constantă a infecţiilor. Noile măsuri de carantină sunt similare celor din primăvară.

Pe 3 noiembrie, guvernul a anunţat o carantină parţială, cu închiderea restaurantelor, barurilor, teatrelor, sălilor de concerte, precum şi a universităţilor şi colegiilor pentru elevii de peste 15 ani, precum şi o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii.

Cu toate acestea, măsurile nu au produs rezultatele scontate, iar infecţiile au continuat să crească la un nou maxim de aproximativ 9.600 de cazuri vineri, cu peste 4.000 de persoane spitalizate, dintre care aproximativ 560 în terapie intensivă. Alte 7.000 s-au înregistrat sâmbătă, comparativ cu doar 1.000 la începutul lunii octombrie.

Numărul deceselor cauzate de COVID-19 depăşeşte 1.600, dublu faţă de acum două luni.

Confruntată cu această situaţie, ţara alpină trebuie să extindă interdicţia de circulaţie nocturnă la întreaga zi, ceea ce implică faptul că toate instituţiile de învăţământ, de la creşe până la universităţi, trebuie să rămână închise şi să funcţioneze online.

Angajaţii care nu pot lucra în telemuncă îşi vor putea trimite copiii la şcoli şi grădiniţe pentru a fi supravegheaţi acolo.

Toate magazinele şi serviciile neesenţiale, inclusiv saloanele de coafură, trebuie să rămână închise pentru următoarele trei săptămâni, cu excepţia supermarketurilor, farmaciilor, băncilor şi oficiilor poştale.

“Dacă nu reacţionăm masiv, există riscul ca infecţiile să crească în continuare sau să rămână la un nivel prea ridicat”, a spus Kurz. “Scopul nostru este să redeschidem comerţul şi şcolile începând cu 7 decembrie”, a rezumat cancelarul federal.

Măsurile anunţate sâmbătă includ un apel explicit din partea guvernului către toate companiile şi toţi angajaţii să lucreze de la distanţă, ori de câte ori este posibil.

În plus, contactele sociale ar trebui să fie limitate la maximum începând de marţi, la persoanele care împart acelaşi domiciliu şi la persoanele importante în afara locuinţei, dar întotdeauna doar una pentru fiecare întâlnire.

Austria va acorda ajutoare financiare generoase companiilor afectate de această a doua închidere, urmând exemplul asistenţei pentru sectorul gastronomic închis din 3 noiembrie. Este vorba de compensaţii cu până la maximum 80% din cifra de afaceri înregistrată în noiembrie anul trecut.

Deşi sporturile individuale în aer liber vor fi permise, toate activităţile sportive organizate vor fi paralizate, cu excepţia sporturilor de performanţă, cum ar fi fotbalul.

Bisericile creştine şi alte lăcaşuri de cult vor rămâne deschise şi pot oferi ceremonii religioase.

 

CITEȘTE ȘI:

Volkswagen planifică investiții de 73 mld. euro în vehicule ”verzi” și tehnologie digitală

Excepțiile pentru transportul rutier prevăzute în HG privind prelungirea stării de alertă

Poliţia locală poate cere ridicarea unui vehicul parcat neregulamentar

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Săptămâna de muncă de 4 zile
Juridic

Săptămâna de muncă de 4 zile în România: cum se aplică și ce avantaje are

În domeniul dinamic al forței de muncă, căutarea echilibrului între viața profesională...

permisele de conducere
Juridic

Șoferii sunt anunțați prin SMS și e-mail când le expiră permisele de conducere

Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculari a lansat, în luna iulie...

2035
Flotă verdeJuridic

Comisia Europeană menține 2035 ca termen limită pentru interzicerea vânzărilor de mașini termice noi

După realegerea sa în funcția de președinte al Comisiei Europene, Ursula von...